duminică, 21 decembrie 2025

Gunoaie și delăsare pe strada Nicu Enea

Așa arată o zonă din municipiul Bacău.

Situația în zonă nu este una neobișnuită. Cu toate că locația Nicu Enea 42 B a fost salubrizată de mai multe ori de către Primăria Municipiului Bacău, unii locatari au luat-o de la capăt aruncând pe geam gunoiul menajer rezultat din activitățile casnice.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au desfășurat în luna octombrie 2022, mai multe acțiuni pentru depistarea și sancționarea persoanelor care aruncă gunoiul menajer pe geam în locația menționată.



Cu această ocazie au fost identificate 10 persoane care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 3.550 lei.

Totodată acestea au fost consiliate cu privire la respectarea regulilor de conviețuire socială și a celor privind depozitarea deșeurilor. Menționăm că, polițiștii locali vor monitoriza zona respectivă și în perioada următoare până la stoparea acestui fenomen.

„Pe această cale rugăm cetățenii municipiului să se implice activ în păstrarea unui oraș curat. Astfel, dacă sunteți martori sau surprindeți persoane care depozitează sau aruncă ilegal deșeuri de orice fel ne puteți sesiza:
telefonic: 0234/986- Dispecerat Poliția Locală Bacău, pe pagina de facebook a Poliției Locale a Municipiului Bacău sau online: https:// www. politialocalabc.ro /contact/„, se arată într-un comunicat al Poliției locale.



spot_img