luni, 22 decembrie 2025

Unde sunt miile de locuri de parcare promise in campania electorala din 2008?

UN APARTAMENT, UN LOC DE PARCARE – IOC

„As vrea sa asigur pentru fiecare apartament o parcare. Vreau sa demarez acest proiect inca din toamna. Vom face parcari supraetajate”, a fost in 2008, an electoral, declaratia primarului Romeo Stavarache. In 2011, când numai in municipiul Bacau sunt inmatriculate aproximativ 60.000 de autoturisme, locurile de parcare, aproape 13.700, reprezinta doar 20 la suta din necesar. In aceste conditii, nu este de mirare ca soferii au ajuns sa se „lupte” pentru fiecare palma de pamânt unde pot sa isi parcheze autoturismul.

Locurile de parcare trebuiau sa fie deja un subiect inchis in Bacau daca este sa ne luam dupa promisiunile primarului Stavarache. Dincolo de promisiuni si proiectele ingropate intr-un sertar din primarie, bacauanii negociaza in fiecare zi pentru un loc de parcare la care au dreptul pentru simplul fapt ca platesc taxe si impozite. “Incercam sa facem astfel incât fiecarui cetatean cu masina sa-i putem asigura un loc de parcare. Vreau sa fac un recensamânt la toate scarile de bloc si prima data as vrea sa asigur pentru fiecare apartament o parcare”, spunea primarul Stavarache in 2008. Recensamântul poate s-a facut, dar parcarile nu. Dovada sta faptul ca in orice punct al orasului, oamenii au ajuns sa isi lase masinile oriunde: pe marginea drumului, pe locul vecinului, pe spatiul verde sau de-a curmezisul pe strada. “Daca o lasi la intâmplare, risti sa ramâi fara roti. Fiecare si-a acaparat locul, iar daca altul i-l ocupa incep discutiile. Nu am vazut parcari, desi promisiuni am auzit”, ne-a spus Constantin Avram, sofer. “Daca intârziem seara, nu mai avem loc, iar daca parcam s-ar putea sa gasim masina zgâriata. Sunt si multe masini mari care nu ar trebui parcate aici, ocupa mult loc si e dificil sa te strecori printre ele”, ne-a spus si Elena Stânga, sofer.

Parcari supraetajate… un vis frumos



Tot in 2008, primarul a promis ca se vor construi parcari supraetajate. “Decât sa facem 100.000 de garaje, mai bine facem parcari supraetajate. Am gasit câteva puncte, in centru, la Aviatori, pe Unirii in spate. O sa vedeti”, a spus atunci Romeo Stavarache. Una dintre locatiile in care trebuia sa functioneze deja o astfel de parcare este in spatele Teatrului Bacovia. A ramas si acesta doar un proiect pe hârtie. In miezul zilei, nu ai unde sa arunci un ac si nici nu poti spera ca un loc se va elibera. “Am facut doua ture ca sa gasesc locul acesta. A zis ca face o parcare. Eu vin des in zona. Aici ar trebui un parculet, o parcare. Este doar un loc unde isi fac nevoile câinii. Parcarile sunt doar promisiuni, or noi nu facem pro­misiuni, noi asteptam”, ne-a spus un domn care cu greu si-a facut loc prin marea de masini. “Astea sunt conditiile. Vin des aici, fac doua-trei ture si abia apoi gasesc un loc”, ne-a spus si Catalin Ciocan. Se pare ca Bacaul nu este atractiv din acest punct de vedere. “Am fa­cut licitatie pentru aceasta parcare care trebuia sa aiba 106 locuri. Nu a participat nimeni”, a explicat viceprimarul Dragos Luchian.

„Incercam sa facem astfel incât fiecarui cetatean cu masina sa-i putem asigura un loc de parcare. Vreau sa fac un recensamânt la toate scarile de bloc si prima data as vrea sa asigur pentru fiecare apartament o parcare”, spunea primarul Stavarache in 2008.
O alta promisiune: parcari ecologice

Desi nu au primit nici ce li se promisese initial, asociatiile proprietari au strâns din nou semna­turi pentru o alta “gogoasa” electorala: parcari ecologice. Acestea ar trebui sa apara pe strazile Aviatori si Aleea Proiectantului, potri­vit anunturilor postate pe site-ul Agentiei Regionale de Mediu Bacau. Aceste parcari de tip ecologic presupun, pe lânga amenajarea propriu zisa a spatiului de parcare, si realizarea unor alveole cu spatiu verde. Ca zona de sud a orasului este sufocata de masini este putin spus – la lasarea intunericului, pe troatuarele din fata blocurilor si a magazinelor comerciale, se intinde o parcare improvizata. Jumatate din spatiul destinat pietonilor devine loc de garare a autoturismelor, totul la mica intelegere. “Se parcheaza unde se poate. Daca ai loc când vii o parchezi, daca nu, cauti o solutie. Unii vecini sunt recalcitranti. Daca sta de 20 de ani in bloc, spune ca e locul lui, cu toate ca nimeni nu are cumparat un loc de parcare. Pâna acum nu am auzit de nici o parcare in zona”, ne-a spus Ovidiu Chelaru, care locuieste pe strada Aleea Proiectantului. “In fata blocului nu mai este loc pentru masini. Fiecare trage cum poate, ba mai vin si de la alte blocuri. Locul meu, de exemplu, era aici, dar am parcat in alta parte ca mi l-a ocupat altcineva”, ne-a spus Gheorghe Hârjan, care locuieste pe aceeasi strada.

Au strâns semnaturi

“De anul trecut am depus tabele nominale cu cei care vor sa concesioneze locuri de parcare, ne-a declarat Viorica Gavrilut, administratorul Asociatiei de proprietari 89, de pe Proiectantului. Si pentru locatarii din Asociatia 47 am facut tabel. L-am predat si asa am ramas. Multe luni m-au tot intrebat locatarii ce se intâmpla de nu mai apar parcarile. Imi reprosau ca i-am pus sa semneze, sa-si dea seria de la buletin, dar nimic. I-am mintit fara sa vreau, fiindca am crezut si eu ce mi s-a spus de la primarie. Macar de s-ar intâmpla si minunea asta mare sa se faca locuri de parcare in Bacau!” Aceeasi situatie si la Asociatia de proprietari 34, de pe Aviatori, unde presedintele este convins ca pe 1 aprilie, dupa cum a primit promisiuni incep lucrarile. I-am reamintit ca 1 aprilie e cunoscuta popular ca Ziua Pacalelilor. “Avem hârtii semnate. Cred ca vin de data asta, ca de doi ani ne promit. Am trimis de trei ori hârtii, dar o data ne-au spus ca e vorba de bani si apoi au zis ca sunt si alte prioritati”, a recunoscut presedintele Constantin Matasaru.

Raspunsul Primariei Bacau: alte promisiuni

Contactat pentru a oferi un punct de vedere pe marginea subiectului, viceprimarul Dragos Luchian a insirat zecile de locuri de parcare care s-au facut si unde mai ur­meaza sa fie amenajate spatii, totul la timpul viitor. “La intersectia strazilor Spiru Haret, Tolstoi si Carpati – 90 de locuri, in Cornisa Bistritei – 100 de locuri, pe Hatman Berescu – 80 de locuri. Proiectele sunt deja avizate si trebuie scoase la licitatie. In cartierul Bistrita Lac vom transforma majoritatea strazilor in sens unic pentru a face locuri de o parte si alta si oriunde se va gasi o bucata de teren nerevendicat se mai pot amenaja parcari. Din pacate, nu prea mai sunt asemenea locuri”, a declarat viceprimarul. O veste foarte proasta pentru ceilalti aproximativ 46.300 de bacauani cu un autoturism care asteapta un loc de parcare si cele alte câteva zeci de mii de persoane care tranziteaza zilnic orasul.

„Pentru programul «Un apartament, un loc de parcare», se va lua o decizie in Consiliul Local in perioada urmatoare.“
Ionut Tomescu, purtator de cuvânt Primaria Bacau

Masinile abandonate ocupa locuri de parcare

In 2010, agentii de la Politia Primariei au organizat 137 de actiuni vizând depistarea autovehiculelor abandonate pe spatiul public. 171 de autoturisme, potrivit statisticilor, au ocupat anul trecut tot atâtea locuri care ar fi putut fi folosite drept parcari de soferi. In urma somatiilor, o parte din proprietari au reusit sa isi ridice masinile. “De la inceputul anului, am identificat alte 11 autoturisme abandonate si sase fara stapân. Dintre acestea au ramas patru de ridicat de catre agentii nostri. Oamenii au inceput sa inteleaga si incearca sa le ridice”, a declarat Florin Podoleanu, purtator de cuvânt la Politia Locala Bacau.

Se parcheaza si pe spatiul privat

Pentru ca nu mai unde sa isi lase autoturismele, unii bacauani au ajuns sa parcheze chiar pe spatii private. Un exemplu este terenul din spatele fostului Teatru de Animatie, unde zeci de masini sunt aliniate in fiecare seara. Altii, in schimb, au decis sa isi lase in fata blocului si masina de serviciu sau chiar microbuzul sau autobuzul pe care lucreaza ca soferi. Se parcheaza chiar in sensul giratoriu daca nu este un alt loc disponibil, cum e cazul sensului giratoriu de pe strada Prelungirea Bradului. Astfel de cazuri sunt la tot pasul, de la nordul la sudul orasului.
Andreea Gavrila
Doina Mincu



spot_img