duminică, 21 decembrie 2025

Cum va arăta viitorul Muzeu al Patrimoniului din Moinești

După o muncă laborioasă, dificilă (și care a necesitat o bună comunicare/schimburi informaționale complexe) iată că proiectul tehnic al viitorului Muzeu de Patrimoniu este aproape finalizat.

Vorbim despre clădirea de patrimoniu care la această oră este în conservare – prima școală din Moinești, „Școala de Băeți” din anul 1894, o instituție care a fost parte a planului complex al lui Spiru Haret de transformare din temelii a educației din România.

„Vă rog să priviți ilustrațiile prezentului articol – sunt imagini din Prezentarea soluțiilor de arhitectură pentru Muzeul din municipiul Moinești și precizez clar că este vorba de reabilitarea și modernizarea respectivei clădiri (din fața sediului BCR) și adăugarea unui nou corp de clădire – ceea ce oferă în final spații expoziționale funcționale care vor totaliza peste 400 de metri pătrați.



Proiectul este asumat printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, are o valoare de circa 2 milioane de euro iar lucrările propriu-zise vor demara în luna martie 2023.

Avem nevoie de crearea acestei instituții muzeale în municipiul nostru, avem nevoie de noi investiții pentru dezvoltarea armonioasă a patrimoniului cultural! În acest fel, cu consecvență și tenacitate, respectăm sloganul nostru:

Promovăm Valorile, Stimulăm Competiția, Construim Viitorul!” a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.



spot_img