HomeActualitateA căzut tractorul peste el

A căzut tractorul peste el

În cursul zilei de miercuri, 5 octombrie a.c., salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Situații de Urgență, care anunța faptul că o persoană a rămas încarcerată sub tractorul pe care îl conducea.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

Forțele de intervenție au extras victima de sub utilaj cu ajutorul accesoriilor din dotare și au predate-o echipajului medical aflat la fața locului.



Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul acesteia.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor să adopte un comportament preventiv și să acorde atenție sporită pregătirii în domeniul situațiilor de urgență.



Alte titluri
Alte titluri

Mircea Lucescu – sfârșitul unei epoci în fotbalul românesc

Fotbalul românesc și european a pierdut una dintre figurile...

Descoperă marca Belini – producător de mobilier solid și accesibil pentru casa ta

Amenajarea locuinței este un proces în care contează atât...

Circulație reorganizată temporar pe strada Constantin Mușat din municipiul Bacău

Primăria Municipiului Bacău informează cetățenii că, în contextul lucrărilor...

Ultimele știri