duminică, 21 decembrie 2025

Ce se intampla cu Bacaul in caz de cutremur?

Aproximativ o suta de imobile din municipiul Bacau sunt marcate cu bulina rosie, ca urmare a expertizelor tehnice care arata ca la un cutremur acestea ar fi primele afectate. Doar unul din aceste blocuri a intrat in consolidare si reabilitare in acest an. Pentru celelalte 97 nu s-a gasit inca o solutie, pentru ca nu sunt nici bani.

Potrivit unei liste postate pe site-ul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, 98 de cladiri din municipiul Bacau sunt in pericol in cazul unui cutremur mare. Acestea au fost expertizate in perioada 1993-2007 si incadrate in diferite categorii de urgenta sau clase de risc.
Cele mai expuse in cazul unui cutremur sunt blocurile de pe strada Marasesti, din centrul orasului. Marasesti 4, 7, 9 si 12 au fost expertizate in 1991 si „sunt cele mai vulnerabile prin constructie pentru ca parterul este flexibil iar etajele superioare – rigide. Armatura este prea slaba, iar structura de rezistenta poate fi afectata in cazul unui cutremur”, a declarat Constantin Grapa, expertul tehnic care a evaluat imobilele. Iar blocurile din municipiul Bacau nu sunt singurele cu aceasta problema. Alte 191 de imobile cu bulina rosie se afla in Onesti, trei in Moinesti si unul la Rachitoasa, potrivit datelor Inspectoratului Judetean in Constructii Bacau.

Lista ar putea fi mai mare



Constantin Grapa, sustine ca lista trebuie reactualizata, mai ales in conditiile in care „nu se stie ce lucrari si-a facut fiecare prin apartament. Lista este depasita, motiv pentru care o alta expertiza ar trebui facuta. Seismul se comporta diferit de la un caz la altul, asa ca nu putem sti ce se intampla cu anumite cladiri”.

Un singur bloc consolidat

Prioritate la consolidare ar trebuie sa aiba constructiile din beton armat ridicate inainte de 1941 si cladirile cu peste trei etaje, construite inainte de 1978 si care au la parter spatii publice sau alte nivele ale cladirii. In acest program de consolidare a intrat deocamdata doar blocul Marasesti 11, unde lucrarile se vor finaliza in aceasta luna, promit autoritatile „Valoarea investitiei se ridica la 580.000 de lei. Lucrarile constau in refacerea terasei, anvelopare, termoizolare atat a subsolului cat si a casei scarii, precum si montarea de tamplarie PVC cu geamuri termopan. Finantarea lucrarilor la blocul Marasesti 11 este realizata in proportie de 50 de procente de la bugetul de stat, 30% de la bugetul local, iar 20% de la asociatia de proprietari”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvant la Primaria Bacau. 47 de familii din acest mobil vor beneficia de pe urma lucrarilor de consolidare. Dintre acestea insa, doar 12 achita nota de plata, care variaza intre 15 si 22 de mii de lei, pentru fiecare apartament. Aceleasi costuri le suporta si proprietarii de spatii comerciale de la parterul imobilului.
Andreea Gavrila



spot_img