marți, 9 decembrie 2025

A murit Silviu Bondor, politician și om de afaceri

A murit Silviu Bondor, 68 de ani, unul din liderii Partidului Democrat Liberal, fost consilier și vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău.

Silviu Bondor a fost și un investitor în zona rurală, în special în agricultură.

Trupul neînsuflețit va fi depus la capela din Cimitirul Central iar înmormântarea este programată miercuri la ora 11 , la Cimitirul Central.



„De profesie horticultor, a iubit întotdeauna meseria aceasta. Am fost o echipă care se baza pe prietenie, încredere și respect! Când pleacă pe nepregătite un prieten, nu poți fi decât trist! Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut! Dumnezeu să te primească în lumina Lui!”, a transmis Tudorița Lungu, fost lider al PDL.

„Groaznică veste ! Ne părăsește prematur încă unul din liberalii autentici, în același timp un profesionist și un antrepenor de succes. Un prieten de nădejde și la bine și la greu. Dumnezeu sa-l ierte și să-l odihnească în pace ! Condoleante familiei îndurerate !”, a transmis Adrian Mironescu.

„Despărțirea de un prieten e grea și dureroasă … Adio, Silviu Bondor!…Condoleanțe familiei!”, a transmis și Constantin Scripăț



spot_img