La data de 30.07.2022 în jurul orei 01.00 patrula de poliție formată din Insp. Pr. Crăciun Cristian și Ag. Sau Constantin au observat un autoturism ce nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au procedat la efectuarea de semnale luminoase și acustice în vederea opririi respectivului autoturism, însă acesta nu s-a conformat deplasându-se pe mai multe străzi din Bacău.
Pe mijlocul unui pod, echipajul de poliție a reușit să blocheze autoturismul, moment în care cei doi polițiști au coborât din mașină, au somat conducătorul auto urmărit să coboare , însă acesta nu s-a conformat.
Insp. Pr. Crăciun Cristian a reușit să deschidă portiera autoturismului pentru a-l putea extrage pe conducător de la volan, în timp ce colegul lui , Ag. Său Constantin a continuat să îl someze pe conducător să coboare.
În acele momente conducătorul auto nu s-a supus somațiilor, a început să efectueze manevre de mers înapoi- înainte cu autoturismul pentru a scăpat de cei doipolițiști , iar când a efectuat virajul la stânga pentru a schimba direcția de deplasare la 180° cei doi polițiști au fost aruncați pe jos. Deși unul din polițiști suferise leziuni la nivelul genunchilor, cei doi, împreună cu mai multe echipaje au continuat urmărirea autoturismului suspect.
Astfel, aceeași patrulă formată din Insp. Pr. Crăciun Cristian și Ag. Sau Constantin a observat pe o stradă din Bacău autoturismul suspect ce se afla pe un spațiu verde printre mai mulți copaci precum și două persoane. În acel moment cei doi polițiști au procedat din nou la somarea acestora, însă persoana ce se aflase la volanul autoturismului a încercat să fugă din nou, de acestă dată pe jos , iar după o distanță de aproximativ 200 metri a încercat să se ascundă, într-o zonă întunecată sub un camion, însă cei doi polițiști au reușit să îl scoată de acolo și să îl imobilizeze.
Deoarece emana halenă alcoolica, conducătorul autoturismului i s-a solicitat să efectueze un test cu aparatul drager în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat, după care a fost condus la SJU Bacău unde i-au fost recoltate probe biologice.
De asemenea având în vedere faptul că Insp. pr. Crăciun Cristian a suferit leziuni la nivelul genunchilor, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Bacău s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar persoana în cauză a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 30 zile.















