duminică, 21 decembrie 2025

Țigări de contrabandă, ridicate de polițiștii locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei acționează zilnic pentru combaterea și eradicarea fenomenului de comerț ilegal de țigări de contrabandă, mai ales în zona Pieței Centrale din municipiul Bacău.

Astfel, în doar două zile polițiștii locali au ridicat în vederea confiscării 800 de țigarete de proveniență extracomunitară găsite abandonate în diferite locuri.

Menționăm că, în perioada 01.06– 20.07.2022, polițiștii locali au ridicat în vederea confiscării un număr de 5.000 țigarete netimbrate (3.800 țigarete de la persoane fizice și 1.200 țigarete găsite abandonate în diferite locuri).



Pe această cale, recomandăm tuturor cetățenilor să nu cumpere astfel de produse, întrucât vor încuraja fenomenul comerțului ilegal și își vor pune în pericol sănătatea, atât timp cât, asupra mărfii nu există un control legal.



spot_img