Ministerul Transporturilor urmărește reintroducerea trenurilor Intercity, toate urmând să aibă, obligatoriu, internet. În plus, peste câțiva ani, toate trenurile, indiferent de rang, vor trebui să asigurăre posibilități de transport a bicicletelor.
O serie de noutăți apar, după ce ministrul Transporturilor a validat un ordin prin care se modifică Regulamentul trenurilor, măsură care va ameliora serviciile oferite populației la transportul pe calea ferată. Astfel, trenurile Intercity vor avea la bord, obligatoriu, conexiune la internet, facilitate valabilă la ambele clase. Prevederea va deveni valabilă atunci când vor fi reintroduse trenurile Intercity în România, acest rang de tren fiind eliminat în 2015. În același normativ, apare, în premieră, și obligativitatea asigurării unor posibilități de transport a bicicletelor. Facilitatea este opțională, până în iunie 2025, devenind obligatorie după această dată. În cazul trenurilor Regio și Regio Expres, se prevede o scurtare a distanțelor acoperite de această categorie de trenuri. Trenurile Regio, de exemplu, pe lângă climatizare, sonorizare, prize de 230 V/50 Hz, toalete ecologice și supraveghere video, vor asigura condiții de transport pentru arii geografice restrânse, distanța maximă de circulație fiind de 200 km sau prima stație de cale ferată, dacă se depășește această distanță. Trenurile Regio vor opri în toate stațiile, haltele și punctele de oprire de-a lungul rutei, dacă peroanele sunt amenajate cu respectarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate. În schimb, trenurile Regio Expres (R-E) vor asigura legătura între localitățile aflate pe o distanță de circulație de maximum 230 km sau prima stație de cale ferată, dacă se depășește această distanță. Acestea vor opri în stații de cale ferată care deservesc localități cu un număr de 2.500 de locuitori (împreună cu zonele limitrofe), asigurând nevoia de mobilitate din zona respectivă.
După 25 de ani
Demn de menționat că, la mijlocul anilor ’90, trenurile românești erau pe aproape toate magistralele. În 1995 și 1996, acestea erau mai rapide decât acum. Trenurile Intercity – IC și Express – E rulau, fără oprire, chiar și pe distanțe de peste 300 de kilometri. În plus, erau trenuri IC care nu opreau deloc, între București și Bacău. De exemplu, distanța de 303 de kilometri dintre București și Bacău era parcursă de două trenuri IC pe zi, călătoria durând 3 ore și 3 minute, cu viteză medie de 100 km/h. În prezent, cel mai rapid tren face 3 ore și 48 minute. IC 964 Iași – Bacău – București, pleca la ora 16,20 și ajungea la destinație la 21,15 (media de viteză era de 94 km/h), cu o singură oprire, de 5 minute, pe întreaga distanță, de 463 de km. Acum, cu ceva noroc, cel mai rapid tren Iași – București face 6 ore și 4 minute, cu o oră mai mult decât acum 25 de ani. Așadar, în anii ’90, pe relația București – Bacău, se circula mai rapid, vitezele fiind mai mari pe zone precum Buzău – Ploiești, față de acum, când se circulă mai rapid pe Bacău – Suceava, respectiv 95 de minute pe 145 km. Un drum cu trenul, dintr-o parte în alta a țării, dura cu 2-3 zile mai puțin decât în zilele noastre. Acum un sfert de secol, erau și mult mai multe trenuri internaționale care tranzitau România. Erau mai bine de 30 de secții pe care circulau trenurile interne de foarte scurt parcurs. Din păcate, timp de 25 de ani, aceste secții s-au tot închis, oamenii fiind nevoiți să apeleze doar la microbuze sau la mașinile personale.














