Prefectura contesta neregulile Primariei
Hotarârea de Consiliu Local in baza careia Bazarul Milcov si Oborul Serbanesti au fost date in gestiune, pentru 5 ani, societatii prin care Primaria finanteaza echipa de fotbal Sport Club Bacau a fost atacata in contencios administrativ de Prefectura. Odata cu demersul Prefecturii, hotarârea este suspendata de drept. In plus, reprezentantii Guvernului in teritoriu au contestat si hotarârea prin care o obscura asociatie sportiva a devenit actionar cu 7 la suta in cadrul SC FCM Bacau SA, societate aflata in proprietatea municipalitatii, prin intermediul careia echipa de fotbal Sport Club este finantata din bugetul local.
Bazarul Milcov si Oborul Serbanesti revin in patrimoniul municipiului Bacau dupa ce Prefectura a atacat in contencios administrativ hotarârea de Consiliu Local prin care cele doua imobile au fost date in gestiune catre societatea prin care Primaria finanteaza echipa de fotbal Sport Club. Pe 16 august, alesii locali au aprobat Hotarârea nr. 273 prin care SC FCM Bacau SA – societate comerciala apartinând municipalitatii – a primit in gestiune activitatile de la Bazar si Obor pentru o perioada de 5 ani de zile. Concomitent, Articolul 4 din HCL 273 stipula preluarea de catre societatea amintita a tuturor contractelor ce au ca obiect inchirierea unor bunuri aflate in Oborul Serbanesti, respectiv Bazarul Milcov.
Reprezentantii Prefecturii sustin ca modul in care s-a realizat instrainarea celor doua imobile nu este prevazut in lege si ca „gestionarea activitatilor”, specificata in HCL 273, este o formula gasita de edili tocmai pentru a eluda prevederile legale ce ar fi impus organizarea unei licitatii publice. „Au existat mai multe semnale atât din partea consilierilor locali, cât si din partea presei referitor la modalitatea de instrainare a Oborului si a Bazarului. Hotarârea a fost analizata de juristii Prefecturii si s-a ajuns la concluzia ca edilii au evitat sa foloseasca procedura prevazuta de lege: concesionare, inchiriere sau vânzare. Darea in gestiune a activitatilor nu este prevazuta de lege. Ei au cautat o formula prin care sa ocoleasca, de fapt, legea, dar sa lase impresia ca o respecta. Atât timp cât e vorba de banul public legea trebuie respectata”, a declarat prefectul Constantin Scripat, motivând ca demersul in instanta al Prefecturii este unul legitim si corect. Scripat a mai spus ca antecedentele finantarii fotbalului bacauan nu recomanda municipalitatea drept etalon pentru buna practica administrativa. Prefectul a amintit de cele 40 de miliarde lei vechi risipite in asa-zisa finantare a fotbalului bacauan, care a culminat – asta-vara – cu retrogradarea FCM-ului in Divizia C. „E creat deja un precedent, cum s-au cheltuit 40 de miliarde lei vechi si s-a decis la masa verde retrogradarea echipei, desi ea era salvata matematic. Eu cred ca trebuie sa fim mai atenti la modul in care se cheltuie banul public in Bacau”, a opinat acesta.
Goian, scos din actionariat
Pe lânga HCL 273, Prefectura a mai contestat in contencios si HCL 272 in baza careia o obscura asociatie sportiva a devenit actionar cu 7 la suta in cadrul SC FCM Bacau SA. Tot in sedinta din 16 august a Consiliului Local, alesii au aprobat ca Asociatia „Club Sportiv Mesagerul” sa intre in actionariatul societatii prin care municipalitatea afirma ca sprijina fotbalul bacauan. In spatele Asociatiei se afla Liviu Goian, vicepresedintele municipalei PNL si client politic de frunte al Primariei. „Nu s-a schimbat nimic. Cererea noastra este pe rol. A fost vacanta judecatoreasca si nu s-a putut schimba numele mai repede. Numele (n.r. – Sport Club) e liber, asa ca nu exista nicio problema. Este o asociatie privata. Deocamdata consilierii locali au aprobat o intentie de vânzare de actiuni”, declara pe 16 august, pentru cotidianul Desteptarea, Liviu Goian.
Initial, Clubul Sportiv Mesagerul trebuia sa se transforme in Asociatia Sportiva „Sport Club Bacau”, insa schimbarea numelui s-a blocat in hatisurile din instanta, astfel incât HCL 272 stipuleaza drept actionar Asociatia Mesagerul si nu Asociatia Sport Club. Principalul motiv de nelegalitate invocat de Prefectura in contestarea vânzarii de actiuni este ca municipalitatea nu a organizat licitatie publica, asa cum cere legea. Potrivit art. 123, alin. 2 din Legea 215, „vânzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica, organizata in conditiile legii”. Lucru pe care Primaria nu l-a facut.
Dau banii inapoi?
Actiunea in contencios a Prefecturii provoaca nu numai suspendarea de drept a celor doua HCL (272 si 273). Practic, societatea care a primit in gestiune Oborul si Bazarul se vede obligata sa returneze banii incasati deja de la comerciantii care aveau contracte de inchiriere in spatii din cele doua piete. Mai mult, SC FCM Bacau SA ar putea fi pusa in situatia de a constitui un cont cu sumele respective, astfel incât in ipoteza in care instanta anuleaza definitiv si irevocabil cele doua HCL, banii sa fie virati automat catre comercianti. Modul in care Oborul si Bazarul au fost administrate de catre SC FCM Bacau SA, din august pâna in octombrie, reprezinta un nou caz de competenta Curtii de Conturi Bacau, mai ales ca inspectorii Curtii au „restante” vizavi de verificarile efectuate la societatea detinuta de municipalitate prin care, in ultimul an de zile, s-au scurs aproximativ 40 de miliarde lei vechi din bugetul local.
Lucian Bogdanel















