30 aprilie 2024
Zona zeroNew PressMonoludens Secundus

Monoludens Secundus

Pe data de 23 octombrie 2021, s-a desfășurat, la Teatru Fain Bacău, a doua ediție a concursului de monologuri Monoludens, un manifest cultural, gândit ca o altfel de invitație la dialog, cu sine și cu societatea în care trăim, adresată de actrița Bianca Babașa, trainerul în comunicare Alex Butucaru și artistul vizual Flavius Frantz tuturor iubitorilor de teatru, indiferent de vârstă sau experiență în domeniu.

Am avut norocul să particip și eu la eveniment și să descopăr, plăcut impresionată, încă de la intrare, unde am primit o prăjiturică și vorbe frumoase, că organizatorii și-au propus de fapt, prin aceste eveniment, să ofere. O experiență frumoasă, momente dulci, interacțiune (în siguranță) între oameni, prilejuri de dialog, șansa de a ne (re)întâlni unii cu alții, după o îndepărtare pandemică.

Înainte de începerea propriu-zisă a concursului de monologuri, participanții, copii, tineri și părinți, au fost încântați cu muzică, fiind invitat în recital Cvartetul Maestosso. Au urcat pe scenă, în cele trei ore de eveniment, concurenți cu vârste între 7 și 31 de ani, fiecare cu stângăcia sau, dimpotrivă, cu siguranța sau experiența vârstei lui. Cei mici, unii mai convingători, alții uitând ce trebuie să spună, au fost simpatici, dar, în mod evident, la un început de drum pe care poate îl vor cuceri la o ediție viitoare. Copiii mai mari au prezentat monologuri foarte interesante, pregătite din proprie inițiativă, fiind chiar foarte reușite, realizate cu pasiune pentru teatru. Unii s-au prezentat cu monologuri sarcastice sau amuzante, alții, cu unele serioase, cu un mesaj clar și emoționant, unii au venit cu texte semnate de autori cunoscuți, reinterpretate. După ce toți concurenții și-au prezentat momentul, jurații concursului, actorii Eliza Noemi Judeu și Dumitru Rusu și criticul literar Adrian Jicu, au dezbătut alegerea câștigătorilor, timp în care actrița Ioana Dobrea a interpretat un scurt moment de teatru.



”V-ați prezentat foarte bine, ținând cont de perioada asta, ținând cont de faptul că iubiți să vă exprimați prin teatru, pentru că ați muncit, pentru că ați dăruit. Pentru mine a fost o dupa-amiază absolut minunată, plec încărcată enorm”, a declarat actrița Eliza Noemi Judeu, în uralele participanților, înainte de a se anunța câștigătorii.

”Pe scenă, dacă nu vorbești tare și nu-ți asumi ceea ce joci, publicul se duce mai departe. Mie îmi place ca pe actor să-l aud și să-mi transmită o emoție. Dacă mi-a transmis o emoție eu plec încărcat acasă și mă gândesc la ceea ce am văzut. Vă mulțumesc pentru că mi-ați dăruit din talentul vostru. Ne pare rău că sunt doar trei premii”, a spus actorul Dumitru Rusu participanților la Monoludens Secundus.

”Trebuie să mărturisesc că ne-ați dat mari, mari bătăi de cap la jurizarea asta, pentru că au fost multe monologuri pe care am fi vrut să le premiem, care ar fi meritat. Mulțumesc pentru tot ce-am văzut astăzi, n-aș fi putut niciodată la vârsta voastră să fac lucrurile astea formidabile”, a trasmis concurenților Adrian Jicu, la festivitatea de premiere.

Premiul III a fost acordat lui Darius Cioineag (”zis și Gavroche”), Premiul al II-lea a fost câștigat de David Dumitriu iar Premiul I a fost oferit concurentei Andreea Rugină. Fiecare premiant a primit câte un trofeu, un premiu în bani și un Welcome Pack. Mihai Lucian, de la Frecvența 77, un partener al evenimentului, a oferit un Premiu special pentru interpretare, constând în filmarea monologului prezentat pe scena Monoludens Secundus, lui Vlad Costandache. Patru adolesceți în vârstă de 17 ani pentru care pasiunea pentru teatru a fost una câștigătoare. Iar ”Premiul extraspecial”, anunțat de Adrian Jicu, a fost oferit fiecărui participant care a primit… ”aplauzele juriului”.

”Sper să strângem cât mai mulți oameni în ceea ce înseamnă Monoludens” – a fost invitația – îmbrățișare pe care Bianca Babașa, inițiatoarea proiectului, a oferit-o tuturor la final de Monoludens Secundus.

Mi-a plăcut foarte tare evenimentul în sine și energia persoanelor de acolo, cu siguranță voi veni și la următoarea ediție. De asemenea, îți recomand și ție să participi la un eveniment de acest gen, de ce nu chiar la Monoludens, iar dacă vei considera că-ți este greu să concurezi, poți veni ca spectator, eu știu sigur că nu ai nimic de pierdut, în ambele cazuri.

Anisia Maria Mardale, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Coordonatoare: prof. Laura Huiban

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri