Olaru, pe tobogan
Tandemul Constantin Scripat (foto) – Gelu Dascalu va fi instalat la conducerea Prefecturii, dupa ce soarta actualului prefect – Neculai Olaru – a fost pecetluita in interiorul PD-L Bacau. Scripat va fi instalat prefect, in timp ce Gelu Dascalu, propus de deputatul Vasile Gherasim, va prelua functia de subprefect.
Zilele lui Neculai Olaru in Prefectura sunt numarate, dupa ce Biroul Judetean al PD-L a decis, vineri, inlocuirea acestuia din functie si sustinerea unei alte echipe. Aceasta va fi formata din subprefectul Constantin Scripat, care va promova astfel in functia de prefect, respectiv Gelu Dascalu, care va prelua functia de subprefect. De altfel, in ultima saptamâna, Scripat s-a aflat in capitala punând la punct ultimele detalii privitoare la instalarea in noua functie.
De cealalta parte, Gelu Dascalu a fost propus pentru functia de subprefect de catre deputatul Vasile Gherasim. In vârsta de 31 de ani, Dascalu s-a nascut la Moinesti (Bacau), indeplinind de mai mult timp functia de sef al Serviciului fond funciar din cadrul Prefecturii Judetului Ilfov. Potrivit declaratiei de avere postate pe situl institutiei, Dascalu a ocupat functia de director al societatii Sunalex SA. El a mai fost consilier la Camera Deputatilor.
In urma cu câteva zile, Vasile Gherasim confirma pentru cotidianul Desteptarea ca inlocuirea lui Olaru a fost discutata de parlamentarii PD-L de Bacau si ca schimbarea trebuie facuta urgent. "Decizia Biroului comporta o anumita urgenta. Este o situatie delicata, nu suntem intr-o situatie majestuoasa si categoric masurile trebuie sa fie rapide", afirma Gherasim.
A plecat in Franta
Olaru a plecat pentru câteva zile in Franta, astfel incât inlocuirea lui in aceasta saptamâna pare improbabila. Actualul prefect a avut o serie de declaratii politice in ultima perioada, denuntând modul in care este condusa organizatia PD-L Bacau. El l-a atacat dur pe liderul acesteia, senatorul Gabriel Berca. Olaru a avut o pozitie similara inclusiv in forurile interioare ale partidului, unde ar fi promis ca va lupta impotriva lui Berca prin toate mijloacele pe care le mai are la dispozitie.
Manea, bagata-n preaviz
Fosta sefa a Directiei Juridice din Prefectura, Mioara Manea – in prezent functionar in cadrul aceluiasi serviciu – a fost trimisa in preaviz, decizia reprezentând una din ultimele masuri luate de prefectul Olaru. Surse apropiate PD-L Bacau au dezvaluit pentru cotidianul Desteptarea ca Olaru se temea ca, pe fondul contrelor cu Berca, presedintele interimar ar fi incercat promovarea in functia de prefect a lui Manea. Aceasta a mai ocupat in trecut functia de prefect, insa in judetul vecin – Neamt, in timpul guvernarii Tariceanu, când Berca ocupa functia de secretar general al guvernului.
Lucian Bogdanel













