30 aprilie 2024
SportFotbal/ Liga a IV-a: Unirea Bacău și CSM Moinești, primele lidere

Fotbal/ Liga a IV-a: Unirea Bacău și CSM Moinești, primele lidere

Campionatul județean a început cu 24 de echipe la start și cu două meciuri amânate, câte unul pentru fiecare serie. În Seria de Bacău, nou înființata Unirea a trecut cu 4-0 de FC Dinamo Bacău 2, în timp ce în Seria Valea Trotușului, moineștenii au realizat scorul rundei: 10-0 contra Viitorului Căiuți

După o perioada lungă de pauză și de restriști impuse de pandemia COVID-19, campionatul Ligii a IV-a a pornit din nou la drum. Cu 24 de echipe împărțite în două serii și cu un sezon regulat care va constitui doar prima parte a competiției.

Având în vedere că, pe lângă accesul în play-off a celor mai bune trei echipe din fiecare serie (cu obligativitatea deținerii unui CIS eliberat de MTS), o altă miză majoră este evitarea retrogradării (vor pica nu mai puțin de opt echipe), este clar că ediția 2021-2022 a Ligii a IV-a băcăuane se anunță una cu un grad ridicat de interes.



În prima etapă, derulată weekendul trecut, s-au derulat zece partide din totalul de 12, două confruntari (câte una în fiecare serie, AS Filipești- ACS Gauss Bacău, respectiv CS Măgura Târgu-Ocna- Voința Brătești) fiind reprogramate, la solicitarea celor patru echipe în cauză. În Seria de Bacău, prima lideră este „matricola” Unirea Bacău. Echipa înființată și  finanțată de Mihai Voicu s-a impus sâmbătă, la Răcăciuni (gazda din acest sezon a „uniriștilor”) cu 4-0 contra satelitului divizionarei C, FC Dinamo Bacău. Fără portar de meserie (ambii goalkeeperi din lot aflându-se în concediu), Unirea l-a avut între buturi pe antrenorul-jucător Gabi Bojescu, care a reușit să mențină ograda curată, fără a primi vreun gol. Nu doar defensiva și-a facut datoria, ci și atacul, Titi Câmpanu, Răzvan Butnaru, Cătălin Trăistaru și Ionuț Vizitiu trecându-și numele pe lista marcatorilor.

„Este bine că am început cu dreptul. Știm că pe parcurs ne vom confrunta și cu greutăți, inclusiv financiare, dar suntem încrezători”, a declarat Mihai Voicu, care a avut parte de un weekend perfect, în condițiile în care duminică, echipa de fotbal feminin pe care o antrenează, Măgura 2012 a câștigat cu 6-1, la Adjud împotriva Esterei Țifești, în ultimul amical dinaintea începerii campionatului de ligă secundă. Scorul primei etape din cadrul Ligii a IV-a a fost realizat de CSM Moinești: 10-0 cu Viitorul Curița. Acest rezultat a propulsat gruparea moineșteană pe primul loc în Seria Valea Trotușului.

Aliniem o echipă tânără, formată preponderent din elemente locale, cu care ne propunem să promovăm în eșalonul al treilea. Avem și sprijinul autorităților, iar Moineștiul merită să facă acest pas către un nivel superior. Important este sa fim sănătoși și să ne bucurăm în continuare de competiții oficiale, mai ales că le-am dus dorul”, a punctat antrenorul Moineștiului, Sorin Trofin. În final, să mai notăm ca derby-ul onestean de pe „Energia”, dintre Viitorul Curița/ CSȘ Onesti și Sportul Onești a revenit oaspeților, cu 1-0.

Seria de Bacău

Rezultatele etapei 1: Unirea Bacău- FC Dinamo Bacău 2 4-0, AS Negri- Siretu Săucești 1-1, Voința Gârleni- AS Rapid Bacău 4-1, CFS Faraoani- Flamura Roșie Sascut 2-2, Viitorul Berești Tazlău- ACS Viitorul Nicolae Bălcescu 0-2. Jocul AS Filipești- ACS Gauss Bacău a fost amânat.

Programul etapei viitoare (sâmbătă, 11 septembrie, ora 17.00): ACS Gauss Bacău- Unirea Bacău, Siretu Săucești- AS Filipești, Flamura Roșie Sascut- AS Negri, ACS Viitorul Nicolae Bălcescu- Voința Gârleni. Duminică, 12 septembrie, ora 11.00: AS Rapid Bacău- CS Faraoani. Duminică, 12 septembrie, ora 17.00: FC Dinamo Bacău 2- Viitorul Berești Tazlău.

Seria Valea Trotușului

Rezultatei etapei 1: CSM Moinești- Viitorul Căiuți 10-0, Viitorul Curița/ CSȘ Onești- Sportul Onesti 0-1, UZU Dărmănești- Viitorul Urechești 4-0, Vulturul Măgirești- AS Bârsănești 2-7, Bradul Mânăstirea Cașin- AS Măgura Cașin 0-2. Jocul CS Măgura Târgu-Ocna- Voința Brătesti a fost amânat.

Programul etapei viitoare (duminică, 12 septembrie, ora 11.00): Sportul Onești- Bradul Mânăstirea Cașin (se joacă sâmbătă, 11 septembrie, la ora 17.00) Viitorul Căiuți- Viitorul Curița/ CSȘ Onești, Viitorul Urechești- CSM Moinești, Voința Brătești- UZU Darmănești, AS Bârsănești- Măgura Târgu-Ocna, AS Măgura Cașin- Vulturul Măgirești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri