Este vara, este infernal de cald si fiecare dintre noi vrea sa gaseasca cea mai buna metoda de a se racori. Unii prefera terasele, altii piscinele sau parcurile. Aveti insa grija unde mergeti. Daca alegeti parcul Cancicov riscati sa va pierdeti in bezna.
Ora 22:00. Parcul Cancicov arata ca un adevarat furnicar. Bunici, parinti, copii, adolescenti… toti au iesit la promenada. Din nefericire, oferta parcului este departe de asteptarile noastre. Bezna a pus stapânire de oaza de verdeata. Câteva becuri razlete lumineaza aleea principala. Nimeni nu are curajul sa se aventureze mai departe. In câtiva metri patrati s-au inghesuit zeci de persone. “Este foarte greu fara lumina in parc. Am iesit la plimbare cu copilul, il vedeti? Aici in cosulet. Eu nu prea-l vad si nu mi se pare normal”, ne-a declarat Nelu, un bunic venit cu nepotelul de doar câteva luni. Parerea este una generala.
Pericole la tot pasul
Pericolele pândesc la tot pasul. Aleile intunecate se transforma in adevarate capcane. Nimeni nu poate sti ce se ascunde in spatele tufisurilor. “Ar trebui sa fie luminat pentru ca este vara si toata lumea a iesit la plimbare. Mai ales tinerii si copiii. Este racoare si este bine. Dar nu este lumina”, a spus si Diana. Maidanezii sunt la ei acasa. Haitele de câini sunt o permanenta amenintare pentru toata lumea. Seara, situatia este insa mult mai grava. Caldura le-a modificat si animalelor comportamentul. “Trebuiau niste becuri macar la intrare. Sunt atât de multe denivelari si când vii cu carutul este foarte dificil”, ne-a marturisit Reta Cristian. “In câteva zile sper sa se rezolve. Am fost la domnul primar si mi-a promis ca problema va fi remediata. Aseara (n.r. – 11 august) a fost facuta evaluarea in vederea stabilirii prioritatilor”, ne-a declarat Viorica Marcu, sefa de la Spatii Verzi.
Vina este aruncata asupra bacauanilor
Vinovati de starea jalnica a parcului sunt bacauanii. Cum au disparut becurile din parc? Simplu. “Becurile au fost sparte de catre cei care au trecut prin parc. Au luat la rând aleile si au spart becurile”, a mai spus Viorica Marcu. Dar, daca bacauanii sunt vinovati de faptul ca au disparut becurile unde sunt politistii comunitari? Unde sunt jandarmii sau reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie? Teoretic, trebuie sa existe si patrule de noapte care ar trebui sa insufle celor veniti la plimbare macar un relativ sentiment de siguranta. Practic, in perioada de altfel destul de lunga pe care noi am petrecut-o in parc, nu am vazut picior de reprezentant al legii. Asa ca, cine vrea sa se racoreasca in parc, risca serios. Orice tufis care se misca iti poate da serioase emotii.
La proiecte stam bine
La capitolul proiecte Bacaul sta bine. Se lucreaza la un plan de reabilitare a parcului Cancicov pe fonduri de mediu. Se doreste reabilitarea fântânii arteziene, crearea unui spatiu special pentru câini si o reamenajare peisagistica. Tot reprezentantii autoritatilor locale spun ca in acest proiect este inclus si parcul Gheraiesti. Ramâne insa de vazut cum vor fi acestea transpuse in practica.
In Onesti se poate
In alte orase ale judetului se poate. In parcul din Onesti te afli parca in paradis. Un lac superb pe care plutesc nuferii gata sa infloreasca, rate salbatice si broaste testoase. Pe lânga aceste lucruri: extrem de multa lumina. Se pare ca in Onesti nu se fac economii in ceea ce priveste iluminatul public si nici onestenii nu se intrec in spart becuri. Verdeata si florile sunt stapâne absolute. Este astfel recreat un colt aproape ireal de natura. Un loc de relaxare si promenada, un loc in care iti poti incarca bateriile pentru o noua zi de munca.
Alexandra Zaharia















