La mai bine de o luna de la retrogradarea deliberata a echipei FCM Bacau de catre Primarie, Curtea de Conturi priveste de pe margine cazul finantarii societatii prin care municipalitatea a preluat – vreme de un an – frâiele echipei fanion. Reprezentantii institutiei sustin ca sunt legati de mâini si de picioare si ca noua legislatie din domeniu prevede o subordonare directa a Curtii de Parlament. In replica, parlamentarii bacauani sustin ca inspectorii Curtii s-ar putea autosesiza fara probleme daca intâlnesc cazuri flagrante de proasta gestionare a banului public.
Milionul de euro risipit de municipalitatea bacauana in aventura sustinerii performantei la FCM Bacau nu reprezinta motiv de ingrijorare pentru angajatii Curtii de Conturi, desi pe parcursul unui an intreg – timp in care echipa s-a aflat in curtea Primariei – edilii au tocat 37 de miliarde ROL din fonduri publice, prin societatea FCM Bacau SA. Desi suma este considerabila, echipa de fotbal nu numai ca nu a promovat in esalonul superior, ci a sfârsit prin a fi retrogradata deliberat, in Divizia C, de conducerea municipalitatii care a interzis jucatorilor sa mai intre pe teren la un meci. Mai mult, odata cu retrogradarea echipei fanion, societatea infiintata de municipalitate – SC FCM Bacau SA – si-a pierdut obiectul de activitate. Viitorul acesteia se anunta unul sumbru.
Conducerea Camerei de Conturi Bacau afirma ca legislatia in vigoare nu-i permite sa faca alte controale decât cele prevazute in programul anual aprobat prin hotarârea Plenului Curtii de Conturi a României. Costel Gherasim, directorul Camerei de Conturi Bacau, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca institutia pe care o conduce se confrunta cu un deficit de personal semnificativ. "Curtea de Conturi este una dintre institutiile care verifica domeniul public. Controalele Curtii se desfasoara anual, potrivit programului aprobat prin Hotarârea Plenului Curtii nr.180/2009. Orice constatare sau decizie de-a noastra ajunge in instanta. Instanta hotarâste. Curtea nu mai poate sesiza instanta", a motivat Gherasim. El a lasat de inteles ca Parlamentul tuteleaza activitatea Curtii si ca Legislativul ar fi cel care stabileste modul de lucru al institutiei. "Suntem subordonati direct Parlamentului si Parlamentul stabileste ce avem de facut. Mai multe informatii nu va pot da", a mai declarat Gherasim.
"De ce nu s-au autosesizat pâna acum?"
In replica la afirmatiile reprezentantilor Camerei de Conturi, parlamentarii bacauani sustin ca institutia se putea autosesiza daca ar fi avut suspiciuni cu privire la modul in care sunt irositi banii publici. Senatorul Gabriel Berca, presedintele interimar al PD-L Bacau, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca inclusiv prefectul poate sesiza Curtea de Conturi in cazul asa-zisei finantari a FCM Bacau SA. "Curtea se poate autosesiza. Din pacate nu prea o face. Ar trebui sa existe o mai buna cooperare cu autoritatile locale. Asta e legislatia. Intr-un fel au si ei dreptate, asa e facuta legea. Se poate face sesizare si din partea prefectului fara nicio problema", a afirmat Berca.
De cealalta parte, deputatul Viorel Hrebenciuc, liderul PSD Bacau, a apreciat ca planul de control al Curtii nu exclude efectuarea de verificari in cazuri mai delicate. "Ei au un plan de control. Cred ca domnul Vacaroiu (n.r. – Nicolae Vacaroiu, presedintele Curtii de Conturi a României) s-a ocupat in detaliu de problema asta, dar nu inseamna ca daca apare o chestiune de alta natura nu pot sa se autosesizeze sau n-au voie sa faca verificari. Plus ca sigur au municipiul in control anul acesta. Ei dau descarcarea de gestiune", a opinat liderul social-democrat.
Prefectul ar putea interveni
Neculai Olaru, prefectul judetului Bacau, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca ia in calcul sesizarea oficiala a Camerei de Conturi. Olaru a apreciat ca inspectorii acesteia se puteau autosesiza inclusiv din presa pe tema finantarii FCM Bacau SA de catre municipalitate. Prefectul a mai spus ca o eventuala afinitate politica a conducerii Camerei ar putea compromite un asemenea demers. "Din experienta anilor anteriori va spun ca nu au existat situatii in care Curtea de Conturi sa nu reactioneze. Ei se puteau autosesiza si din presa. Nu stiu de ce nu au facut-o. Si prefectul poate sa ceara o serie de verificari in acest caz. Insa daca sefii Curtii sunt atasati politic de un anumit partid e clar ca lucrurile se complica", a precizat Neculai Olaru.
Lucian Bogdanel
Stavarache, iritat pe problema FCM Bacau SA
In sedinta Consiliului Local din 19 iulie, primarul a fost interpelat pe tema finantarii FCM Bacau SA de catre Gabriel Axinte, ales din partea PD-L. Axinte i-a reprosat lui Romeo Stavarache ca nu a stiut niciun moment ce se va intâmpla cu echipa fanion a Bacaului si ca nu a avut in plan sa faca performanta cu FCM Bacau. Vizibil iritat, edilul sef a declarat ca alesii locali au aprobat virarea banilor catre societate si ca ei ar trebui intrebati despre modul in care au fost cheltuiti acestia.
“Din ratiuni ce tin de dragostea pentru sport (…) am decis implicarea in echipa de fotbal FCM Bacau. In acest sens, am propus Consiliului Local infiintarea SC FCM Bacau SA, in parteneriat cu AS FCM Bacau, precum si alocarea a 25 de miliarde lei vechi, fonduri pe care le-am platit in totalitate, obiectivul (…) fiind promovarea echipei fanion a orasului in Liga 1.”
Romeo Stavarache,
comunicat de presa din 16 martie 2010,
postat pe situl www.primariabacau.ro















