Taxe prea mari, mizerie si preturi piperate in Piata Centrala
Pepenarii au invadat pietele bacauane. In afara de preturile piperate, in care se regasesc taxele prea mari pe care producatorii de pepeni le platesc catre Administratia Pietelor din Bacau, conditiile in care acestia isi desfasoara activitatea iti taie pofta de pepeni pentru toata vara. Comerciantii sustin ca sunt efectiv jumuliti de bani, dar in schimb nu primesc nimic.
Pietele bacauane s-au umplut de munti de pepeni. In Piata Centrala s-a decis ca locul in care pepenarii sa-si vanda marfa sa fie in spate, in zona pe unde se face si aprovizionarea. O alegere neinspirata, spun comerciatii, pentru ca astfel se creeaza blocaje imense, mai ales in timpul saptamanii. Pe tot tronsonul de drum din spatele pietei nu se mai circula si din acest motiv singurele cai de acces cu masina in zona raman cele doua artere laterale, fiecare cu sens unic. “Si asa se creeaza blocaje. Acolo jos, in aprovizionare, aici, in fata pietei, in trafic. Cand nu era inchisa si strada aceea, din spatele pietei, mai puteam intoarce pe acolo, dar acum ne facem mii de nervi. Vom suporta aceste conditii pana in toamna, cand vor pleca pepenarii”, ne-a spus revoltat un taximetrist parcat in zona.
Taxa echivalenta cu o chirie intr-un apartament de lux din capitala
Blestemul pepenilor este extrem de crud pentru producatorii veniti in Bacau, in majoritatea lor din Galati. In dorinta de a face cativa banuti din vanzarea culturii de pepeni din acest an, acesti oameni impartasesc pentru o luna sau doua aceleasi greutati. Dincolo de gramezile de pepeni, traiesc in niste conditii mizere. “Sunt aici de 3 saptamani. Taxa e destul de mare fata de alte piete, mai ales la conditiile pe care le avem. Vor plata anticipata, la toaleta platim 1 leu, ori de cate ori avem nevoie, iar acolo numai toaleta nu e. Conditiile sunt destul de grele. Taxa de aici poate fi comparata in termeni reali cu o chirie lunara la un apartament de lux in centrul Bucurestiului. E destul de greu pentru noi”, ne-a spus Valerian Auras Fuica, student. Este fiu de producator si in timpul vacantei vinde pepeni. De 4 ani. “Eu vin de 10 ani in piata din Bacau. Taxa e destul de mare si e regasita in pretul pepenilor. Nu avem ce face. E greu pentru tarani, munca e multa. Altfel nu se poate. Dormim pe tarabe noaptea, stam aici langa marfa sa nu ne-o fure careva. Ce sa facem? Paznici nu sunt, desi noi platim taxa la zi, si chiar anticipat”, ne-a declarat si Aurica Arton, producator din Galati. “Nu ne asigura nimic in acesti bani. Fac putina curatenie cu furtunul de apa seara, dar numai in fata tarabelor. In rest, tot noi ne facem curatenia”, ne-a precizat un alt producator, Alexandru Halauca. Pe zi fiecare plateste 12 lei/taraba, unde este expusa marfa, si inca 4 lei/metru patrat, pe locurile de depozitare. Nu isi permit seara sa abandoneze pepenii, asa ca dorm pe tarabe, in corturi improvizate sau in masini. “Ar trebui sa se construiasca aici un motel al pietei, a fost parerea unei vanzatoare de la un magazin din zona. Ca stau saracii ca vai de ei.” Ideea e impartasita de multi, dar ramane doar o iluzie, in realitate.
Pret: 1,5 lei/kilogram
La asa conditii nu este de mirare ca un kilogram de pepene se vinde cu 1,5 lei. Un pret foarte mare fata de cel din supermarketurile bacauane (0,8 lei/kg) sau chiar din alte piete din tara (o medie de 1 leu/kg). “E si munca lor la mijloc si, probabil, celelalte taxe pe care sunt obligati sa le plateasca”, a fost parerea lui Aurel Dancuta, cumparator. “E mult insa fata de anii trecuti. Curatenia e cum e, dar nu-i foarte acceptabila”, a adaugat si Maria Muraru, in timp ce cumpara un pepene. Comerciantii sunt siguri ca si in acest an vanzarile vor merge prost. Spera sa supravietuiasca, insa considera ca painea pe care vor s-o castige cinstit in Bacau e mult prea amara.
„Am decis ca pepenii sa fie comercializati in spatele pietei, pentru ca e vorba de cantitati mari. I-am lasat pe producatori sa-si instaleze si corturi. In ceea ce priveste curatenia, si in regulament scrie ca fiecare trebuie sa pastreze curat si sa curete locul de munca. Taxa nu o comentez. Este stabilita prin hotararea Consiliului Local.”















