Asociatia de proprietari Trandafirilor isi merita numele. Presedintele ales in 2002, ajutat de administrator, a reusit sa faca din aceasta asociatie un exemplu nu doar pentru alti locatari, ci si pentru administratia publica. Blocul 1 de pe strada Trandafirilor, cu cele 82 de apartamente ale sale, formeaza aceasta asociatie. Imobilul este vechi, dar cu investitii, perseverenta si bun gust s-a schimbat la fata. In aceasta perioada, cand tufele de spiraea sunt in floare, nu poti trece nepasator prin fata lui. Spatiul verde este, probabil, cel mai frumos din oras. Presedintele asociatiei, Alexandru Adam, cunoaste cu ochii inchisi fiecare tei, magnolie, liliac sau trandafir. I-a plantat cu mana sa. A adus masini de pamant pe banii lui. Greul a inceput cu 8 ani in urma, cand a fost ales. “In jurul blocului nu crestea nimic, isi aminteste presedintele. Cred ca am scos 50 de metri cubi de pietris. Am incercat sa plantez inca de atunci copaci. Am pus brazi, au fost furati. Am pus tuia, un locatar a smuls-o. Nimeni nu a vrut sa dea o mana de ajutor. Un locatar spunea sa turnam beton. Unii se multumesc sa rada fiindca muncesc, altii sunt recalcitranti.” Administratorul asociatiei, Liviu Postolache, s-a molipsit de dragostea presedintelui pentru pamant si plante. A ajuns maestru la plantat trandafiri. Acum, in jurul blocului incanta privirea peste 100 de trandafiri, 33 de tei, 11 tuia, 4 magnolii, 1 stejar rosu, 10 tufe de liliac si un superb gard viu din spiraea. In urma cu cativa ani, spatiul de langa bloc era WC public. Acum este un parc in miniatura. Presedintele a reusit sa atraga sponsorizari de peste 250 de milioane lei vechi. S-a facut un gard imprejmuitor. Locatarii ar fi vrut sa li se plateasca intretinerea. Pe unii nu-i intereseaza ce se intampla dincolo de usa lor, ba chiar arunca gunoi de la balcon. Blocul nu a fost uitat. De Craciun, s-au zugravit casele scarilor. De Paste, s-a reabilitat fatada pana la etajul 1. S-a gasit si solutia pentru ca, in caz de avarii, sa nu mai fie golite instalatiile: fiecare coloana are robinet individual. Presedintele si administratorul au planuri mari. Se izbesc insa de reticenta a 7 familii din 82. Un locatar de la scara C refuza si acum sa plateasca cei 94 de lei care ii revin pentru ca s-a schimbat usa de la scara. Altii au restante la intretinere si sunt gata de bataie cand li se reaminteste aceasta. Presedintele si administratorul se incapataneaza insa in munca lor. Pe cei care resping frumosul, presedintele ii intreaba atat: “Ai mangaiat vreodata pamantul? Ai crescut o floare?”















