30 aprilie 2024
ActualitateAleșii locali sprijină, unanim, revitalizarea economiei județene

Aleșii locali sprijină, unanim, revitalizarea economiei județene

Consilierii județeni s-au întâlnit, vineri, în ultima ședință din această lună, pentru a decide în privința a numeroase proiecte importante pentru județ. Întâlnirea, derulată în ritm destul de accelerat, s-a finalizat cu aprobarea, în întregime, a ordinei de zi.

Reabilitarea Palatului Administrativ

Unul dintre cele mai importante subiecte a fost proiectul privind preluarea clădirii Palatului Administrativ, din proprietatea statului și din administrarea Instituției Prefectului, în cea a județului Bacău. „Am modificat tot ceea ce ne-a fost sesizat de către Curtea Constituțională și am prevăzut obligativitatea Consiliului Județean, așa cum prevede și Codul Administrativ, de a executa reparațiile în maximum 10 ani. Dacă dumneavoastră votați favorabil proiectul, de fapt, vă exprimați în favoarea reparării acestei clădiri. Vom transmite proiectul și către Guvern care cred că va promova această decizie”, a arătat Valentin Ivancea, președintele CJ.



Palatul Administrativ, monument istoric edificat între anii 1886 și 1890, necesită numeroase intervenții de reabilitare, mai ales după daunele provocate de cutremurul din 1977.

„Ar fi mai utilă o instruire a primarilor”

Totodată, aleșii județeni s-au exprimat, în unanimitate, și în favoarea schemei – cadru, propusă de Consiliul Județean tuturor UAT-urilor, prin care se dorește încurajarea mediului de a afaceri de a investi în localitățile din tot județul. „Schema de minimis propusă nu se referă la acordări financiare, cum greșit am fost înțeles într-o conferință de presă, ci propune primăriilor o reducere de taxe și impozite, acolo unde se investește. Se face gradual, plecând de la o investiție minimă de 250.000 de euro și ajungând la investițiile de peste 5 milioane de euro”, a subliniat Valentin Ivancea.

Potrivit acestei scheme, menită a determina o revigorare a economiei județului, în trei ani de zile, un UAT își va putea recupera integral reducerea acordată firmelor la plata impozitelor și a taxelor, în unele situații, chiar mai devreme – într-un an. Consilierii PNL au cerut un „ajutor concret” din partea CJ adresat primăriilor din județ, arătând și spre unele greșeli din nota de fundamentare (de ex.: cotă impozit clădiri persoane juridice, și nu persoane fizice, cum ar fi trebuit n.r.), în vreme ce aleșii PSD au subliniat asupa caracterului de „dreapta” al măsurii propuse de Consiliul Județean, precizând că, din păcate, există reticență, din partea unor primari, vizavi de o astfel de inițiativă.

„Demersul de astăzi îl iau cu titlul de bună-intenție, de dorință de a găsi soluții pentru a avea creștere economică. Nu are utilitate, pentru că fiecare UAT are autonomie și poate decide nivelul facilităților. Ar fi mai utilă o instruire a primarilor, pentru că sunt unii care nu știu din ce se constituie bugetul, ei știind doar că le vin niște bani. Or, acești oameni trebuie să înțeleagă faptul că fiecare loc de muncă trebuie apărat, lucrând, totodată, pentru crearea a cât mai multor locuri de muncă. (…) Votăm acest proiect, dar cu rugămintea de a continua aceste demersuri, mai profund, mai aplicat”, a precizat consilierul PNL Cezar Olteanu.

Revigorarea turismului, în zona de sud a județului

Consilierii județeni au mai dezbătut și aprobat proiectele care vizau atât actualizarea Programului județean de transport public de persoane, în vederea prelungirii unui traseu care să asigure legătura și cu satul Crăiești – comuna Stănișești, exproprierile din zona limitrofă aeroportului, cât și utilizarea unor sume din fondul special creat în cadrul proiectului de management al deșeurilor.

La final, consilierul USR, Laurențiu Boca a propus refacerea DJ 252 B care, „i-ar ajuta foarte mult pe locuitorii din Horgești sau Pâncești, dar și zona Răcătău care cuprinde vestigiile dacice Tamasidava, prea puțin cunoscute, dar care ar putea revigora turismul în zonă”.

„Deși au fost multe puncte de vedere, tot ce s-a votat astăzi, s-a votat în unanimitate”, a fost constatarea de final a președintelui CJ, Valentin Ivancea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri