30 aprilie 2024
20-21Violeta Urban, consilier local PNL: „Am intrat în politică pentru că-mi pasă"

Violeta Urban, consilier local PNL: „Am intrat în politică pentru că-mi pasă”

1. Ce vă motivează în viață?
– Viața are sens atunci când îndeplinim ceea ce dorim, iar ceea ce dorim este identificabil în setul de dorințe fundamentale care ne caracterizează pe fiecare în parte. Dacă este să analizez ce m-a motivat până acum, gândindu-mă la motivațiile intrinseci, pornite din valorile mele, pun pe primul loc curiozitatea de a înțelege și a cunoaște, ceea ce m-a ajutat să mă perfecționez, să evoluez, mi-a împlinit dorințele personale de a reuși prin forțe și mijloace proprii, de a fi independentă, de a-mi atinge scopurile, de a crede în mine, de a face ceva util pentru comunitate și de a lăsa ceva bun în urma mea, pentru viitoarele generații. Mai adaug umanismul și compasiunea pentru semeni, care mă motivează să mă implic în cauze sociale, să fiu la curent cu ce se întâmplă în jurul meu pentru a putea ajuta. Îmi place să inițiez și să mă implic în acțiuni caritabile și de voluntariat, sunt foarte fericită atunci când ofer și ajut, trăiesc în acele momente un sentiment care mă împlinește.

2. Care este filmul dvs. Favorit sau filmul cu un puternic impact emoțional asupra dvs.?
– Îmi plac filmele regizate după romane celebre și îmi place să citesc mai întâi cartea și apoi să vizionez filmul. Îmi este foarte greu să aleg un singur film, așa că voi enumera câteva care-mi vin acum în minte: Dragoste în vremea holerei, Jurnalul, Palmieri în zăpadă, Pacientul englez. Ar mai fi atât de multe încât pot întocmi un clasament cu primele 100 de filme favorite.

3. Cum arată un weekend perfect? Care sunt activitățile dvs. Preferate în weekend?
– Pentru mine, un weekend perfect este atunci când am timp să stau cu familia și prietenii. Ne place să petrecem timp în natură, să hoinărim, să vizităm, să gătim, să dezbatem, să ne facem planuri. Weekend-ul perfect este condiționat de oamenii cu care mă întâlnesc, nu de locul în care îl petrec.



-Rezumați anul 2020 în trei cuvinte!
-PROVOCARE. SCHIMBARE. ADAPTARE.

4. Ce carieră ați visat să alegeți în copilărie?
– Când eram în școala primară și în primii ani din cea generală, mă jucam de-a profesoara, învățam predând (cu tot ce implică activitatea de predare: pantofii cu toc ai mamei, tablă confecționată dintr-o tavă veche, cretă, burete, arătător și păpuși pe post de elevi). Când eram în liceu îmi doream să devin managerul unei mari companii de produse cosmetice, din acest motiv am ales să-mi continui studiile în domeniul managementului. Însă, în timpul facultății, avându-i exemplu pe profesorii mei, am revenit la „prima dragoste” și-mi doream foarte mult să urmez o carieră didactică. Am primit trei oferte de muncă când am terminat facultatea (Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, cum se numea atunci și în cadrul căreia mi-am întocmit lucrarea de licență, Allianz Țiriac și Universitatea „George Bacovia” din Bacău). Am ales, bineînțeles, învățământul universitar. Până la urmă s-au îmbinat cele două dorințe și am devenit profesor de management.

5. Cum vedeți Bacăul în 5-10 ani?
– Vreau să cred că Bacăul va deveni un oraș atractiv pentru tineri, pentru investitori. Îmi doresc să fie un oraș sigur, un oraș care se dezvoltă durabil cu ajutorul fondurilor nerambursabile, a politicilor și inițiativelor urbane, un oraș în care aerul să fie respirabil, traficul să fie mai degajat, să existe mai multe spații verzi, locuri de parcare suficiente, piste pentru bicicliști, locuri de joacă, locuri unde să ne petrecem timpul liber etc. Asta se poate realiza prin prioritizarea investițiilor, implementarea unor strategii și politici de mediu, susținerea economiei locale, transparență în achiziții și în relația administrației locale cu cetățenii, digitalizare etc. Nu sunt pretenții nerealiste sau nerealizabile, nu trebuie să inventăm noi roata, ci trebuie să împrumutăm și să adaptăm modele de administrație locală eficiente, cum sunt cele din Cluj și Oradea, de exemplu.

6. Care este ultima carte citită? Carte tipărită sau e-book? Ce carte ați recomanda?
– Ultima carte citită, de fapt recitită împreună cu studenții mei din anul I de la specializări economice care s-au înscris în Clubul de lectură creat de mine, este Afaceri clădite să dureze, de Jim Collins și Jerry Porras, o carte pentru care cercetările au durat 6 ani și pentru care au fost consultate peste 60.000 de pagini de material documentar, un bestseller în America, Japonia și unele țări europene. Acum citesc Arta de a fi fericit într-o lume zbuciumată, de Sanctitatea Sa Dalai Lama și Howard Cutlet. O carte scrisă în cca. 8 ani, în care predomină tonul optimist, proaspăt și plin de speranță, dar în același timp realist. Îmi place cartea deoarece promovează empatia, solidaritatea, legătura cu semenii, înțelegerea valorilor comunității.
Pentru a răspunde la a doua întrebare, vă spun că am citit o singură carte pe e-book. Prefer cărțile tipărite, îmi place mirosul cărților noi sau vechi, nu contează. Îmi place să țin cartea pe noptieră și înainte de culcare să mai citesc câteva pagini, îmi place să iau în bagaj 2-3 cărți când plec în concediu, să folosesc diferite semne de carte și-mi place să așez cartea în biblioteca personală după ce-am citit-o.
Dacă ar fi să recomand cărți, lista ar fi lungă. Împreună cu studenții mei, facem schimb de titluri de cărți, ne propunem la începutul anului universitar să citim împreună o carte pe lună, unii reușesc, unii nu, dar perseverăm. Îmi vin în minte câteva titluri, de exemplu Femeia în alb de Collins, Misterele Parisului, de E. Sue sau Crimele familiei Borgia de Zevaco. Și una scrisă mai în zilele noastre, Bastarda Istanbulului de Elif Shafak.

7. Ce personalitate din istorie sau din lumea contemporană v-a fost model?
– Dintotdeauna am fost atrasă de oameni care mă inspiră și de la care am ce învăța. Așa ne putem depăși condiția, putem evolua. Am întâlnit mulți oameni valoroși pe care-i stimez, cărora le apreciez munca, rezultatele, pe care-i admir pentru principiile frumoase și valoroase pe care le promovează, care au povești de viață fascinante și pe care nu te saturi să-i asculți. Sunt exemple de urmat, modele, omeni neobosiți care nu încetează să-și pună amprenta asupra mea, să-mi dea putere, să mă susțină: părinții mei care au toate calitățile pe care trebuie să le aibă părinții; profesorii mei de la universitate care acum îmi sunt colegi dar care mai întâi mi-au fost mentori, de la care am învățat foarte multe și încă mai învăț. Sunt oameni care au crezut în mine, care m-au încurajat să spun ce cred, să fac ce spun, să-mi urmez visurile și să câștig respect prin propriul comportament față de ceilalți, să mă port cu semenii așa cum îmi doresc ca ei să se poarte cu mine.

8. Ce sport credeți că este reprezentativ pentru Bacău?
– Cu toții știm că, dea lungul anilor, Bacăul a avut câteva sporturi la care a excelat la nivel național și internațional, cum ar fi: fotbal, handbal, volei, gimnastică, înot, atletism, box, karate. Pentru a continua tradiția și pentru a da posibilitatea copiilor și tinerilor să practice sporturi de performanță, sunt necesare investiții majore în domeniul sportului, construirea unui nou complex sportiv printr-un plan investițional integrat, prin colaborare cu autoritățile publice centrale și cu sectorul privat, dar și redefinirea cadrului legislativ care să susțină participarea, practicarea, performanța și excelența sportivă.

9. Cum poate un cetățean să abordeze un ales pentru a-i prezenta un proiect sau o cerere?
– În cazul consilierilor municipiului Bacău, este foarte simplu. Pe site-ul municipiulbacau.ro se află tabelul cu datele de contact ale consilierilor locali. Pot fi contactată prin e-mail și răspund prompt de fiecare dată.

10. De ce ați intrat în politică?
– Am intrat în politică pentru că-mi pasă, pentru că pot schimba și influența în bine, pentru că am capacitatea și disponibilitatea de a mă implica, pentru că-mi doresc să ne fie tuturor mai ușor, pentru că pot empatiza, pentru că nu am putut sta deoparte și pentru că nu pot ajuta cu nimic de pe margine. Cred cu tărie că dacă ne implicăm, dorințele noastre pentru creșterea calității vieții pot deveni realitate, cred într-un stat care poate asigura cadrul optim și sprijinul necesar cetățenilor lui, un stat care să urmeze calea dezvoltării durabile, care să aplice măsuri ferme, iar acțiunile și deciziile să fie rezultatul unor principii corecte, etice, echitabile, transparente și a unei legislații clare și ușor de aplicat. Sunt un om implicat în societatea civilă, am contribuit prin activitatea mea la proiecte importante pentru dezvoltarea economico-socială a Bacăului și a regiunii Nord-Est și este nevoie și în politică de oameni profesioniști, dedicați, pregătiți să lupte pentru interesele cetățenilor.

11. Care este viziunea dvs. cu privire la guvernarea locală?
– În primul rând, cred într-o guvernare transparentă, eficientă și participativă care-și va atinge cât mai multe obiective propuse. Guvernarea locală trebuie să se bazeze pe principiile de economicitate, eficacitate, legalitate, echitate, etică și integritate și una dintre datoriile mele, în calitate de consilier local, este să mă asigur că aceste principii sunt respectate.

12. Care este cea mai mare problemă a Bacăului? Dar cel mai mare atu al Bacăului?
– Sunt mai multe probleme: rețeaua deficitară de apă, străzi încă neasfaltate sau/și fără utilități, lipsa locurilor de parcare, insuficiente spații verzi, locuri de joacă sau de petrecere a timpului liber, proiecte începute și nefinalizate sau rămase la stadiul de studiu de fezabilitate. Cred că poziția geografică, existența unui aeroport internațional, faptul că în Bacău există două universități, că avem stațiuni de cercetare și multe obiective turistice reprezintă atu-uri care trebuie valorificate pentru ca Bacăul să devină un oraș atractiv, să păstreze tinerii care migrează spre alte orașe din țară sau din străinătate, și să devină locul în care românii din Diaspora se pot întoarce acasă.

13. Care este proiectul de suflet pe care doriți să-l implementați în acest mandat?
– Cele mai multe dintre inițiativele mele se vor îndrepta către educație. Îmi doresc să implementez proiecte prin care elevii și studenții să știe să-și descopere talentele și aptitudinile dominante, interesele, motivațiile, valorile și să fie ajutați în modelarea unui traseu profesional optim care să-i ajute la integrarea mai facilă pe piața muncii. Orientarea carierei realizată așa cum trebuie, este un pilon de rezistență în învățământul eficient. Astfel, proiectul meu de suflet este implementarea unui program de orientare în carieră într-un context mai larg decât se întâmplă acum, care să ia în calcul factori de natură personală, educațională, economică, contextuală. De asemenea, îmi doresc ca tinerii să conștientizeze cât este de important ca ei să se implice activ în comunitatea din care fac parte. În acest scop voi propune parteneriate între instituții de învățământ și autorități publice locale pentru a implementa un program de conștientizare a conectării la comunitate care să cuprindă și o componentă de propuneri de proiecte din partea elevilor și studenților.

14. Unde vă petreceți vacanțele?
– Călătoresc mult, atât în țară cât și în străinătate, în vacanță sau în interes de serviciu. Îmi place să descopăr locuri noi, culturi diferite de a noastră. Sunt de părere că printre beneficiile călătoritului se află și dezvoltarea personală, deschiderea către nou, stimularea creativității și creșterea încrederii de sine. Unii investesc în altceva, eu investesc în călătorii. Am vizitat peste 30 de țări din Europa, patru țări din Asia și două țări din Africa. Nu am ajuns încă în America și Australia, dar aceste destinații sunt pe lista călătoriilor viitoare.

15. Vegetarian sau omnivor?
– Omnivor, deocamdată.

16. Vârsta
– 41 de ani.

17. Copii
– Am două fiice: cea mare, Elena-Delia, este absolventă a Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa şi studentă în anul I la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, Specializarea Piloţi militari, singura fată admisă ca pilot de elicoptere pentru MAPN, în anul 2020; cea mică, Maria-Alesia, este elevă în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Ferdinand I” din Bacău.

18. Profesia
– De profesie sunt economist, dețin funcția de lector universitar doctor și Decan facultate.

19. Studii
– Sunt absolventă a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, promoţia 1998. Am absolvit două programe de studii de licenţă: Management şi Administraţie publică, am urmat un master în domeniul Management financiar-contabil și mai multe cursuri postuniversitare. Sunt doctor în Management din anul 2009.

20. Ce nu v-am întrebat dar doriți să răspundeți?
– Bănuiesc că întrebările au fost standard, pentru toți consilierii locali, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Însă, mi-ar fi plăcut să mă întrebați și despre cum e să fii femeie în politică. Voi încerca să mă rezum la câteva fraze, așa cum mi-ați indicat, chiar dacă discuția poate fi foarte lungă pe acest subiect. Sunt convinsă că politica-i pentru oameni capabili și competenți, indiferent de gen. Dacă e greu pentru femei în politică? E greu ca femeie oriunde. Da, și în politică. Contează doar ca noi femeile să avem capacitatea de adaptare și să nu ne abatem de la propriile principii și valori. Să avem grijă cum ne poziționăm în relația cu bărbații, atunci când auzim o glumă deplasată la adresa femeilor, atunci când vedem că solidaritatea pe care-o așteptam întârzie să apară, atunci când suntem analizate și judecate mai mult după felul cum ne îmbrăcăm sau ne stă părul decât după ceea ce spunem, facem sau propunem. Nu cred că situația se va schimba prea curând, ține de educație și mentalitate și nici nu trebuie generalizat acest fenomen. Suntem conștiente că uneori trebuie să depunem mai mult efort decât un bărbat pentru a obține aceleași rezultate sau pentru a ne face auzite. E foarte ușor să se lovească într-o femeie, catalogând-o într-un fel sau altul, însă nu trebuie să ne victimizăm, trebuie să utilizăm toate resurse pentru a ne îndeplini activitățile cu seriozitate și demnitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri