30 aprilie 2024
EconomieFermierii care riscă să piardă subvențiile de la stat

Fermierii care riscă să piardă subvențiile de la stat

Până la sfârșitul lunii, producătorii agricoli din județ au termen pentru a depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), documentele care să ateste calitatea de „fermier activ”, aceasta fiind, de altfel, o condiție obligatorie pentru a putea primi subvenții de la stat.

Prin urmare, agricultorii care, inițial, primeau sprijin de la stat pe persoană fizică, iar, ulterior, și-au făcut firme (SRL sau Persoană Fizică Autorizată – PFA, Întreprindere Individuală – II, Întreprindere Familială – IF ), trebuie să depună la APIA, după caz, certificatul de înregistrare, actul de înființare sau actul constitutiv. Regula se aplică în cazul producătorilor agricoli care au încasat, anual, subvenții de peste 5.000 de euro pe exploatație. Însă, chiar și persoanele fizice care nu și-au făcut firme trebuie să treacă pe la APIA, până pe 31 ianuarie. Și asta pentru a depune adeverința eliberată de Fisc privind veniturile obținute anul trecut din activități agricole.

Termenul este valabil și pentru persoanele juridice, acestea având obligația de a dovedi că desfășoară o activitate agricolă. De reținut că, după ce au fost depuse cereri unice de plată, APIA face verificări pentru identificarea situațiilor în care au fost create condiţii artificiale pentru a dovedi calitatea de fermier activ, primind, astfel, subvenții necuvenite. Prin urmare, dacă se va constata vreo încălcare a regulilor, se poate ajunge chiar și la excluderea totală de la plată.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri