luni, 22 decembrie 2025

BronxPeople, făcut de oameni pentru oameni…

Anul 2020 se termină pentru echipa BronxPeople cu două proiecte de suflet ale organizației, născute cu ani în urmă din dorința fondatorilor Bronx Sport Club și BronxPeople de a oferi și celorlalți un Crăciun mai cald, mai plin de speranță, un Crăciun pentru toți, de la copii din centre de plasament și familii sărace la oameni fără un acoperiș deasupra capului, oameni cu priviri pierdute în timp și buze amuțite de durere.

Proiectul „Gătim Pentru Oamenii Străzii” a ajuns la cea de-a patra ediție, desfășurându-se cu ajutorul Simba Invest și al lui Cătălin Tarcău, al lui Gigi Mandici, Pușculița cu Dulciuri, La Strada Food and More, Frăției Ortodoxe Bacău și Carpat Bikers MC Bacău. În data de 17 decembrie, copiii de la Centrul Familial Maria Bronx au gătit alături de prietenii Bronx pentru 120 de suflete, dorind să ofere un exemplu tuturor și să încurajeze oamenii să fie mai buni și mai darnici de sărbători.

„ShoeBox” este o poveste care a început în anul 2010, când membrii CS Bronx Powerlifting Club au preluat inițiativa de a oferi cadouri copiilor din satele sărace, cadouri frumos ambalate în cutii de pantofi în care, pe lângă dulciuri, hăinuțe și jucării, s-au pus zâmbete și multă iubire. În 2020, proiectul a ajuns la a X-a ediție, oferindu-se 324 de cadouri copiilor din câteva centre de tip familial private și din familii sărace din satele din apropierea Bacăului. Alături de voluntarii BronxPeople, de copiii de la Centrul Familial Maria Bronx și de Carpat Bikers MC Bacău, care nu doar au participat la alcătuirea și la ambalarea cadourilor, ci le-au și distibuit celor 324 de copii, s-au implicat și mulți alți prieteni ai asociației, printre care Simba Invest, Coriolan Impex, Frăția Ortodoxă Bacău, Ștefana Bălan, Anca Egarmin și Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, precum și oameni care ne-au cunoscut online, s-au regăsit în noi și au decis să ambaleze într-o cutie de pantofi o parte din sufletul lor.



„Crăciunul e mereu diferit. În fiecare an, descopăr oameni minunați, care cred în noi, în binele care ne definește ca oameni și care vor să fie aproape și de copiii din orfelinate și din colțuri uitate de lume, de bătrânii singuri, de cei fără adăpost. Noi nu judecăm, noi alegem să iubim și să construim, să ascultăm poveștile mute din ochii celor care ne intră în viață și să le ducem mai departe. Când am început ShoeBox, în 2010, eram singur. De la an la an, tot mai multe persoane s-au alăturat acestei inițiative. Multe alte organizații au demarat proiecte similare, ceea ce face ca, de Crăciun, tot mai multe zâmbete să fie întipărite pe chipurile nevinovate ale copiilor care, în tot restul anului, se confruntă cu o viață grea, nedreaptă. E neprețuită bucuria unui copil care deschide cadoul mult așteptat, pe care nu-și închipuia că o să-l primească vreodată. Nu contează că e desculț, că acasă e frig, atunci timpul se oprește și simte și el, pentru o clipă, că e doar un copil ce poate să fie copil și are dreptul să se joace. Gătim Pentru Oamenii Străzii, Gătim Pentru Zâmbete sau Gătim Pentru Oamenii Fără Cuvinte a fost organizat, în fiecare an, într-un mod diferit. Anul acesta am gătit în familie, alături de copiii de la Centrul Familial Maria Bronx care, în ciuda vârstei, bucătăresc ca niște oameni mari: gătesc, coc pâine, fac prăjituri, în care, de fiecare dată, găsești câte un strop de iubire. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, au crezut în noi, ne-au ajutat să creștem, nu ne-au părăsit când ne-a fost greu și ne suțin constant pentru a-i ajuta pe ceilalți. Căci, datorită vouă, scriem în fiecare zi visuri și așternem zâmbete pe chipurile celor care primesc speranță prin noi! Sărbători binecuvântate tuturor!”

Daniel Zodian, Președinte Onorific Asociația BronxPeople



spot_img