A fost adoptată Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020/2021 în contextul riscului de infecție cu coronavirus SARS-CoV-2.
Conform acestei ordonanțe, beneficiarii eligibili ai apelului de proiecte, pentru intervenția destinată achiziționării de echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activităților didactice în mediul online, sunt:
● unitățile de învățământ preuniversitar de stat din ciclul gimnazial care desfășoară activități didactice pentru elevii, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii;
● autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din ciclul gimnazial de pe raza unității administrativ teritoriale care desfășoară activități didactice destinate elevilor;
● parteneriat între dintre beneficiarii prevăzuți anterior.
Se aprobă, astfel, achiziționarea, de către beneficiari, de echipamente IT mobile, respectiv tablete pentru uz școlar cu acces la internet, precum și a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfășurării activității didactice în mediu online, în limita a 100.000.000 euro, echivalentul în lei la cursul de schimb InforEuro din luna august 2020, din care contribuția Uniunii Europene (UE) este de 75.000.000 euro, iar contribuția națională este de 25.000.000 euro.
Finanțarea achiziției echipamentelor IT mobile de tip tabletă pentru uz școlar se acordă prin granturi din fonduri externe nerambursabile, în limita unei valori de 200 euro/tabletă pentru uz școlar, echivalentul în lei la data efectuării achizițiilor.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a centralizat necesarul de dispozitive electronice pentru desfășurarea în bune condiții a învățământului la distanță. Din cele peste 7.000 de cadre didactice înscrise în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), 120 nu au dispozitivele necesare, iar 102 nu au acces la internet. În ceea ce-i privește pe elevi, situația este și mai dramatică.
Din cei peste 73.300 de elevi băcăuani care ar trebui să lucreze în acest sistem, 15.554 nu au acces la internet, iar 15.511 nu dispun de tehnologia necesară. În această categorie intră elevii de liceu (peste 750 nu au acces la internet și aproape 450 nu au dispozitivele necesare), de la profesională (712/508) și gimnaziu (4.277/4.098). Restul sunt elevi din învățământul primar, cei de la grădinițe nefiind incluși.
Comunele unde nevoia cea mai mare de dispozitive este acută sunt Poduri, Stănișești, Colonești, Gioseni, Lipova, Nicolae Bălcescu, Coțofănești, Agăș, Podu Turcului, Parincea, Mărgineni, Berzunți, Blăgești, Ghimeș-Făget, Luizi-Călugăra etc. Deci…. cam în tot județul, iar lista-i foarte lungă (peste 160 de școli și structuri)!
Se aprobă, de asemenea, achiziționarea de echipamente de protecție medicală și containere mobile sanitare în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat, pentru decontare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Beneficiarii eligibili ai apelului de proiecte destinat achiziționării de echipamente de protecție medicală de tip dezinfectanți și/sau a containerelor mobile sanitare sunt: unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cu condiția ca acestea să aibă personalitate juridică pentru încheierea de contracte de achiziție publică în condițiile legii; autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza unității administrativ teritoriale; parteneriatul dintre autoritățile publice locale și unitățile de învățământ preuniversitar de stat menționate.
Achiziționarea de containere sanitare mobile este eligibilă pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurat accesul la rețeaua de apă-canalizare, cu condiția contractării în condițiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor medicale mobile, în limita valorii de 5.000 euro, echivalentul în lei la data aprobării ghidului solicitantului.
CALENDAR: Lansarea ghidului solicitantului prin dezbatere publică va fi în perioada 7 septembrie 2020 – 30 septembrie 2020, iar lansarea oficială a apelului de proiecte, începând cu data de 15 octombrie 2020. Cererile de finanțare se vor transmite în aplicația MySMIS, în perioada 15 octombrie 2020 – 15 ianuarie 2021.















