duminică, 21 decembrie 2025

Fara ore suplimentare, premii si salariu de merit

Desi premierul Emil Boc i-a asigurat pe bugetari ca nu vor pierde din veniturile salariale de care au beneficiat in 2009 prin aplicarea noii legi a salarizarii unitare (330/2009), in realitate lucrurile nu stau chiar asa. La lichidarea din 15 februarie pentru luna ianuarie angajatii din sistemul bugetar nu au mai beneficiat de plata orelor suplimentare efectuate, nici de premii si, unii, nici de salariul de merit. Totusi, o parte dintre aceste drepturi s-ar parea ca nu sunt pierdute definitiv. „Legislatia prevede ca orele suplimentare inregistrate in 2009 vor fi achitate in 2010, pana la 31 decembrie, iar cele efectuate anul acesta vor fi platite in 2011, tot pana la sfarsitul lunii decembrie, ne-a spus Gheorghe Alexe, director coordonator, interimar, Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) Bacau. Salariul de merit se plateste pana la implinirea unui an de cand a inceput acordarea lui, asa cum s-a facut si anterior. Daca el este prevazut de contractul colectiv de munca, se achita pana la expirarea acestuia.” In ce priveste premiul de 10 la suta pentru functionarii publici, acest drept a fost anulat. Legislatia actuala prevede un singur premiu de 2 la suta pentru toti cei care lucreaza in sistemul bugetar, dar si acest drept a fost amanat pentru anul 2011. Dar cei mai afectati sunt angajatii din invatamant care profeseaza la tara deoarece lor li s-a diminuat si sporul de rural.

Elena Tintaru





spot_img