30 aprilie 2024
EvenimentPrimarul Cosmin Necula cere politicienilor să lase orgoliile și să lupte împreună...

În fața bolii nu avem culoare politică!

Primarul Cosmin Necula cere politicienilor să lase orgoliile și să lupte împreună pentru Bacău

Primarul Bacăului face un apel către toți politicienii ca în această situație de criza să lase orgoliile și să lupte împreună pentru Bacău.

“Este datoria noastră, a celor care suntem în serviciul cetățenilor, să facem tot ce ne stă în putere pentru a proteja sănătatea și viața oamenilor pe care îi servim.

Eu aleg să las orgoliul la o parte, să nu fac calcule politice și strâng mâna celor care, în aceste momente, cu onestitate și responsabilitate vor să ofere soluții. Fac un apel către colegii mei, aflați de asemenea în serviciul public, indiferent de culoarea și simpatiile lor politice, să ne unim forțele pentru Bacău”, a spus Cosmin Necula.



Primarul Bacăului îl invită pe Liviu Miroseanu, Prefectul județului Bacău și pe Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, la o discuție, mâine la ora 08.00, la sediul Stării Civile.

“Avem nevoie de o agendă comună, exclusiv în interesul băcăuanilor, avem nevoie de un traseu comun în care să protejăm cetățenii și să trecem cu bine peste acest impas. Nu este timp de pierdut și nu este loc pentru ranchiună”, declara Cosmin Necula.

“Nu cred că în momentul de față putem finaliza Spitalul Municipal, în stadiul în care este acum – într-un termen foarte scurt. Dar putem gândi soluții care să cuprindă întregul complex medical băcăuan, de la reamenjări parțiale, la amenajarea de spații tip spital de campanie, incluzând atât Spitalul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie sau anumite pavilioane ale Spitalului Municipal.

Nu cred că o luptă între “palate” ne este benefică și nu cred că doar unii dețin soluțiile cele mai bune.

În aceste momente lucrurile care ne despart sunt nesemnificative și sunt convins că, doar împreună putem să depășim această criză care ne afecteaza pe fiecare în egală măsură”, a mai spus primarul muniicpiului Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri