De 30 de ani clamăm şi reclamăm aflarea adevărului despre morţii şi răniţii din decembrie 1989. De 30 de ani vrem să ştim cine a tras cu puşca, tunul, pistolul în timpul Revoluţiei. Mai vrem să ştin cine au fost – dacă au fost – teroriştii, cine a comandat măcelurile din Timişoara, Cluj, Bucucreşti. Mai vrem – întreg poporul strigă -, să ştim clar, să se scrie şi să se hotărăscă în Parlament, dacă a fost Revoluţie sau Lovitură de Stat. Şi mai sunt multe de aflat, pentru a fi cu adevărat liberi.
Libertatea s-a proclamat şi înscris pe stindardul Revoluţiei, însă este lipsită de fundament, fără Adevăr. „Dosarul Revoluţiei” este plimbat ca Sfintele Moaşte de la o instanţă la alta, în funcţie de cine este la Putere, în timp părinţii plâng pe morminte, din fiecare lacrimă ţâşneşte întrebarea: Cine a tras? Revoluţionari de mucava s-au căţărat în funcţii publice şi beneficiază de indemnizaţii grase. Au învins profitorii. Răniţii din Revoluţie îşi caută drepturile prin tribunale, în timp ce instituţiile statului, unele asociaţii nu se mai opresc din „naşterea” pe bandă rulantă de alţi revoluţionari!
În judeţe, numărul acestora creşte exponenţial cu trecerea timpului, multele asociaţii ale revoluţionarilor şi luptătorilor anticomunişti se încurcă în evidenţe şi se încaieră pentru întâietate. Am vrut zilele acestea să aflu de la surse autorizate cine sunt revoluţionarii băcăuani, cu certificate, fără certificate, să spunem lumii cine sunt cei ce au făcut, ce privilegii şi drepturi au. De ce să nu ştim? Nu am aflat şi nici nu vom afla, fiecare are listele lui, oamenii lui. Din colecţiile publice lipsesc ziarele din acele zile. Cine a avut interesul să le confişte? Memoria selectează preferenţial. La ultima activitate de comemorare a Eroilor Revoluţiei de la Muzeul de Istorie au venit doar cinci revoluţionari. Mai grav, un lider al revoluţionarilor din Bacău îşi manifesta îndoiala că vom afla vreodată adevărul despre Revoluţia română. Trist. Ne mulţumim doar să aprindem o lumânare în memoria lor. Atât mai putem face, în timp ce părinţii eroilor martiri băcăuani nu mai au nici puterea de a primi mulţumirile noastre pentru jertfa copiilor lor, preferând singurătatea crucilor din cimitire.
Mi-au rămas în minte cuvintele fostului premier chinez Chou En-lai care, întrebat ce părere are despre Revoluţia Franceză de la 1789, a răspuns scurt, de parcă timpul este singura dimensiune: Este prea devreme să mă pronunţ.
