joi, 18 decembrie 2025

primarul Necula atrage atenția că Bacăul ar putea rămâne cu gunoiul neridicat

Ședința în care nu s-a adoptat nimic

Ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Bacău de vineri, 22 noiembrie, s-a încheiat fără să se adopte nici unul din punctele de pe ordinea de zi. Dealtfel, ședința a fost convocata după ce plecarea intepestivă a consilierilor PSD de la ședința de vinerea trecuta a lăsat mai multe proiecte de pe ordinea de zi în imposibilitatea de a fi dezbătute si votate.

Primul proiect din programul ședinței de vinerea aceasta a fost retras de pe ordinea de zi întrucât nu avea avizele comisiilor de specialitate. Aceste comisii ale Consiliului local nu s-au putut întruni întrucât o parte din consilieri au lipsit de la ședințe.

Neavând avizele, fie ele și negative, un proiect nu poate fi pus pe ordinea de zi. Este vorba despre proiectul referitor la contractul de ridicare a deșeurilor menajere de către SOMA. O lege care a intrat în vigoare la începutul acestui an impune operatorilor să facă o colectare selectivă a deșeurilor.



Consilierii locali au refuzat proiectul de mai multe ori pe motiv că e vorba de prea mulți bani. Primarul Cosmin Necula a atras atenția că Bacăul ar putea rămâne cu gunoiul neridicat întrucât a expirat termenul de obținere a autorizației de mediu de către SOMA. În lipsa autorizației de mediu, care a fost condiționată de existența unui contract de colectare selectivă, este foarte posibil ca de pe 4-5 decembrie, societății SOMA să nu-i mai fie reînnoită autorizația de mediu iar fără această autorizație nu poate depozita deșeurile la groapa de gunoi, după cum a explicat un reprezentant al societății.

Consilierii PSD au depus un proiect de hotărâre prin care doresc anularea unei decizii a Consiliului local care a introdus conceptul de „voluntari” pentru Poliția locală. „Noi, la PSD, credem că spiritul civic nu se cultivă prin delatori prezentați drept «voluntari», într-o structură paralelă și ilegitimă a Poliției Locale”, se arată într-o declarație publică a social-democraților băcăuani postată de europarlamentarul Dragoș Benea. „Se readuce în matca normalității un proiect pe care consilierii PSD l-au aprobat la acel moment, în octombrie 2018, plecând de la constatarea de acum că greșeala recunoscută este pe jumătate iertată”.

Celelalte puncte – referitoare la organigrama Primăriei, a Direcției de Asistență Socială și cu privire la modificarea componenței Grupului de Acțiune Locală ce a câștigat un proiect de 7 milioane de euro au fost respinse prin abținerea de la vot a majorității consilierilor.

La ultimul punct, când trebuiau dezbătute rapoartele Curtii de Conturi, consilierii PSD au părăsit ședința, care a rămas, din nou, fără cvorum. Trebuie remarcata și absența din ședință a consilierilor PNL (în afară de Ilie Bârzu).



spot_img