30 aprilie 2024
Actualitate„Busuiocul” la porţile Capitalei

„Busuiocul” la porţile Capitalei

În organizarea Primăriei şi a Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni, în zilele de 6, 7 şi 8 septembrie 2019 s-au desfăşurat manifestările celei de a XVII-a ediţie a Festivalului Folcloric de Artă şi Tradiţie Populară Românească. Invitat alături de alte colective artistice din Capitală şi din judeţele Ilfov, Cluj, Sibiu, Constanţa, Ialomiţa şi Teleorman, prestigiosul colectiv artistic al Ansamblului Folcloric Profesionist „Busuiocul” din Bacău a oferit generosului public prezent în Piaţa Primăriei un spectacol antrenant, dens şi reprezentativ pentru ceea ce înseamnă folclorul nu doar din arealul moldav. Gândită de managerul acestuia, coregraful Petre Vlase, aplaudata reprezentaţie a inclus suite de jocuri şi obiceiuri de pe Valea Oituzului, dansuri din Banat, Muntenia şi Oltenia, dar şi cântece interpretate de soliştii Maria Neculcea, Daniela Duma, Irina Sabău, Ana Lungu, Ana Dancă, Florin Popa, Mihaela Farcaş, Georgiana Păduraru, Mihaela Gurău şi Ştefan Negru, de instrumentiştii orchestrei condusă de Mihai Gherghelaş.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri