30 aprilie 2024
SportGeorgiana Antuca, o fată de aur

Georgiana Antuca, o fată de aur

O fată de aur. Și un…FOTE de aur. Băcăuanca Georgiana Antuca este prima luptătoare care a adus României o medalie de aur în întreaga istorie a Festivalului Olimpic al Tineretului European. Reușita luptătoarei SCM Bacău s-a produs luna trecută, în Azerbaidjan, după finala categoriei 46 kg câștigate chiar în fața unei reprezentante a gazdelor, Gultakin Șirinova. „Eram sigură că voi fi campioană și că mi se va cânta imnul la Baku, la FOTE. Am muncit mult pentru asta”. În discuțiile cu presa, Georgiana pare la fel de sigură pe ea ca și atunci când evoluează pe saltea. Nu vorbeste mult, dar ceea ce spune, spune bine. Așa cum a dovedit-o și la conferința de presă desfășurată ieri, la sediul SCM Bacău, alături de directorul Mihaela Melinte și de antrenorul de lupte Victor Donciu.

„Adevărul este că Georgiana mai mult tace și face. Este o fată deosebită. Foarte ascultătoare, foarte receptivă, foarte cuminte și foarte muncitoare. De asta a și fost îndrăgită imediat de antrenorul lotului național. Ea era sigură de victoria la FOTE, dar eu, unul, vă mărturisesc că am avut emoții, chiar dacă știam că-i bine pregătită. Mi-a fost teamă mai ales în finală, când a întâlnit o azeră, iar factorul arbitraj putea cântări mult.

Din fericire, Georgiana nu i-a dat nicio șansă adversarei, care pur si simplu nu a putut scăpa din priza de la turul de șold”, spune Victor Donciu despre sportiva formată la centrul de selecție de la Bijghir și care a cucerit prima sa medalie din carieră pe „fals” deoarece avea doi ani în minus față de limita minimă de vârstă de la copii. Acum, Georgiana Antuca are 16 ani și se bucură de o vară fierbinte, în care a cucerit bronzul european la cadeți, la Faenza, în Italia și aurul FOTE la Baku. „Cel mai greu meci la FOTE l-am avut cu unguroaica Vivien Matyi, o adversară redutabilă, care mă învinsese la Internaționale. Acum, a fost timpul revanșei”, puntează Antuca. Băcăuanca are și un mic regret: faptul că a ratat participarea la Mondialele de Cadeți de la Sofia din cauza unor colici abdominali.



„Recuperăm în 2020, mai ales că Georgiana mai are un an de cadeți. La anul va lupta tot la categoria 46 kg deoarece i-o permite și statura, și greutatea. Face ușor categoria; o ajută organismul”, precizează antrenorul Donciu. „Georgiana a obținut un rezultat excepțional la Olimpiada Tineretului European și am toată încrederea că va cuceri, într-o bună zi, și o medalie la Jocurile Olimpice. Nu în 2020, dar în 2024 și în 2028, SCM Bacău, municipiul Bacău și România contează pe ea. Noi vom face totul pentru a-i asigura condițiile necesare și pentru a o ține legată de clubul nostru”, a concluzionat directorul SCM Bacău, Mihaela Melinte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri