Polivalenta electorala aruncata in ochii bacauanilor
Primaria nu are finantare pentru construirea noii sali polivalente, insa a scos la licitatie proiectul. Valoarea totala a cladirii va fi de aproape 1000 de miliarde lei vechi (99 milioane RON). Edilii au prevazut in bugetul pe 2011 doar 40 de miliarde (4 milioane RON) pentru demararea licitatiei, adica sub 5 la suta din finantarea necesara. Restul de 95 la suta din bugetul afectat constructiei ramane o himera, municipalitatea neprecizand de unde va lua banii pentru sustinerea proiectului. Desi n-are bani nici sa treaca strada, Primaria a promis ca va finaliza sala polivalenta in 24 de luni.
Termenul de recuperare a investitiei anuntata de edili este de 86 de ani (!) conform proiectului tehnic realizat de firma ieseana Dirijent.
Constructia noii sali polivalente, anuntata cu surle si trambite de sefii municipalitatii, are toate sansele sa nu mai inceapa din cauza ca Primaria nu dispune decat de 4 la suta din necesarul investitiei. Proiectul, evaluat la 99 de milioane RON cu tot cu TVA, beneficiaza in 2011 de o finantare infima: doar 4 milioane RON. Desi nu are bani pentru finantarea „polivalentei”, municipalitatea a publicat pe 5 februarie un anunt de intentie vizand scoaterea la licitatie a proiectului, urmat de un anunt de participare, publicat pe siturile dedicate licitatiilor in data de 25 februarie. Participantii la licitatie vor fi obligati sa depuna o garantie de 1,4 milioane RON, dar si sa prezinte comisiei de licitatie proiecte similare realizate in alte orase.
Termen de recuperare de 86 de ani
Proiectul tehnic al „bazei sportive” care include si sala polivalenta de 1000 de miliarde a fost scos la licitatie de Primarie in decembrie 2008 si evaluat, la data respectiva, la 2,2 milioane RON (22 de miliarde lei vechi). Documentul a fost realizat de societatea ieseana Dirijent SRL si contine mai multe „inadvertente”. Astfel, durata de serviciu a salii a fost prevazuta la 60 de ani, pana in 2072, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, in timp ce termenul de recuperare a investitiei (TRI) calculat de Dirijent este de 86 de ani (!). Practic, in cei 60 de ani cat se preconizeaza ca se va afla in serviciu, municipalitatea nu-si va putea recupera investitia realizata in sala polivalenta, valoarea TRI fiind de aproape 90 de ani.
Legea 273 incalcata flagrant
Proiectul „faraonic” initiat de Primarie incalca Legea 273/2006 in baza careia se organizeaza finantele publice locale. Legea prevede, la Articolul 42 o serie de norme pe care trebuie sa le indeplineasca ordonatorii de credite (n.r. – primariile), cand demareaza o investitie cu finantare publica. Astfel, legea ii obliga pe edili ca, pentru fiecare obiectiv inclus in programul de investitii, sa evidentieze „graficul de finantare, pe surse si ani, corelat cu graficul de executie”.
Polivalenta nasita de Primaria Bacau dispune de grafic de executie, insa edilii au uitat sa specifice care este sursa de finantare a proiectului, asa cum ii obliga Legea 273. Stratagema a fost aplicata si la Spitalul Municipal, in 2007. La acea data, Primaria a scos la licitatie proiectul fara sa dispuna de finantarea integrala a acestuia. Rezultatul? Desi trebuia finalizat in 18 luni, Spitalul Municipal este si astazi un santier costisitor, nicidecum un obiectiv medical functional.
„Stavarache a inceput campania cu acest asa-zis proiect”
Inca din data de 28 decembrie 2010, la ultima sedinta a CL de anul trecut, sefii Primariei au decretat ca asteapta ajutor de la Guvern pentru realizarea polivalentei. Primarul Romeo Stavarache a recunoscut ca va aplica strategia de la Spitalul Municipal: va scoate la licitatie proiectul, dupa care va sta cu mana intinsa la Guvern. „Pentru anul viitor (n.r. – 2011) vom asigura o suma din bugetul local pentru inceperea lucrarilor, iar ministerul sa vina cu finantarea ca la Spitalul Municipal”, declara in decembrie Stavarache. Poezia a fost rapid invatata si de viceprimarul Dragos Luchian care, intr-o declaratie oferita Desteptarii pe 8 februarie marturisea ca o asteapta pe Elena Udrea sa vina cu banii. „O asteptam pe doamna Udrea sa vina cu banii. Nu a promis ea ca face 30 de sali de sport in tara?”, s-a intrebat „vicele”.
Reprezentantii partidelor aflate la Putere sustin ca proiectul initiat de Stavarache este pur electoral si ca nu are niciun suport in realitatea economica a Bacaului. „Am vorbit cu ministrul Udrea si nu stie nimic de proiectul fantezist al lui Stavarache. Sunt povesti electorale. In loc sa se ocupe de izolarea termica a blocurilor, ni se baga pe gat investitii faraonice, despre care nu stim de unde se vor finanta. In 2004 s-a facut un mare tam-tam cu privire la datoriile primariei. Haideti sa vedem daca nu cumva Primaria Bacau e astazi in faliment, daca nu cumva CET-ul e in faliment si dupa aia sa facem polivalente de 1000 de miliarde pentru care n-avem bani”, a opinat senatorul Gabriel Berca, seful PDL Bacau.
De cealalta parte, Adrian Mironescu, presedintele UNPR Bacau, a catalogat drept o aventura proiectul polivalentei de 1000 de miliarde, afirmand ca municipalitatea ar avea deja o experienta nefasta cu Spitalul Municipal. „Mie mi se pare o actiune pur electorala. Domnul Stavarache a inceput campania cu acest proiect. Suntem deja fripti cu Spitalul Municipal, unde primarul confunda ideea de spital cu o cladire goala sau cu un santier nefinalizat. Este o aventura pur si simplu si ma astept ca pana in iunie 2012 Stavarache sa mai deschida aventuri de genul asta. Nici pentru Spitalul Municipal guvernul Tariceanu nu i-a dat bani. Venea pe la Bucuresti si se plangea ca Nicolaescu (n.r. – Eugen Nicolaescu, fost ministru al Sanatatii) nu-i da bani pentru spital. Stavarache este iresponsabil cand e vorba de soarta comunitatii”, a afirmat Mironescu, fost prefect si membru in conducerea PNL Bacau.
In Mesagerul, sala e deja gata
Mesagerul, publicatia editata de municipalitate si transformata de administratia Stavarache in oficios electoral, publica – in ultimul numar – mai multe fotografii cu macheta viitoarei sali polivalente de 1000 de miliarde lei vechi, ca si cand aceasta ar fi la un pas de finalizare. Reteta a fost brevetata in 2008, cand cu prilejul alegerilor locale, materialele electorale ale candidatului Romeo Stavarache au abundat de poze, machete si schite ale unor proiecte care nu s-au mai materializat niciodata (campusuri scolare de informatica, stadion nou, parcari supra si subterane etc.).
Citeste si:
Primaria scoate la licitatie un proiect finantat doar in proportie de 5 la suta
Polivalenta de 1000 de miliarde, pe urmele Spitalului Municipal















