30 aprilie 2024
ActualitateSubprefectul cere funcționarilor să se miște mai repede

Subprefectul cere funcționarilor să se miște mai repede

Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, a cerut instituțiilor publice să urgenteze eliberarea avizelor și autorizațiilor care le sunt necesare primăriilor în derularea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a. Cu alte cuvinte, edilii nu vor mai aștepta cu lunile la ușa deconcentratelor, pentru finalizarea unui dosar.

La ultima întâlnire a Grupului de Suport Tehnic pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor și autorizațiilor necesare depunerii/implementării în timp a proiectelor finanțate din fonduri europene și guvernamentale au fost stabilite procedurile privind evaluarea impactului asupra mediului, securitatea și gospodărirea apelor.

„Au fost delimitate etapele de avizare obligatorii, au fost stabilite termene fixe, dar și termenele maxime. Scopul este de a micșora durata de eliberare a avizelor și autorizațiilor, firește cu respectarea termenelor legale”, a declarat Valentin Ivancea. Toate instituțiile publice cu atribuții în eliberarea acestor documente au reprezentanți în Grupul de Suport Tehnic care funcționeză pe lângă Instituția Prefectului.



Pentru a veni în sprijinul unităților administrativ-teritoriale, pe site-ul Prefecturii Bacău a fost publicată „Procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private, procedura de emitere a avizului de gospodărire a apelor și etapele premergătoare obținerii avizului de securitate la incendiu/protecție civilă”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri