duminică, 14 decembrie 2025

„Teren-cadou” pentru primarul-patron din Letea Veche

Edilii bacauani nu se dezmint

Sefii municipalitatii au facut cadou 112 metri patrati din domeniul public primarului penelist din Letea Veche, Constantin Ghindea. In martie 2008, acesta a preluat prin concesiune directa pe 25 de ani suprafata invecinata restaurantului „Miorita“, al carui patron este tocmai Ghindea. La doi ani de la preluare, primarul-patron a decis sa-si extinda restaurantul pe respectivul teren, distrugand aproximativ 10 locuri de parcare. Reprezentantii Primariei Bacau au recunoscut ca, inca din 2008, concesionarea suprafetei a starnit dispute aprinse in Consiliul Local.

Clientii politici ai municipalitatii prospera si pe timp de criza. Constantin Ghindea (foto), primarul PNL al localitatii Letea Veche, a primit „cadou” 112 metri patrati in intravilanul municipiului Bacau, in imediata vecinatate a restaurantului „Miorita”. In 2008, prin Hotararea Consiliului Local (HCL) nr. 116 din 27 martie, Constantin Ghindea, la acea data candidat la primaria comunei Letea Veche, se procopsea cu terenul amintit printr-o procedura de concesiune directa, fara a se organiza o licitatie in acest sens. Potrivit lui Ghindea, care este si proprietarul restaurantului, concesiunea s-a parafat pe o perioada de 25 de ani. Conform HCL 116, operatiunea s-a derulat luandu-se in calcul valoarea minima a taxei anuale de concesionare.



A trecut la treaba

Dupa doi ani, Ghindea s-a decis sa treaca la treaba. In martie 2010, primarul-patron a obtinut certificat de urbanism si a demarat lucrarile de extindere a restaurantului in detrimentul a 10 locuri de parcare. Acestea au disparut odata cu inceperea lucrarilor, in pofida faptului ca Bacaul se confrunta cu o penurie de locuri de parcare, pe fondul cresterii considerabile a numarului de autoturisme din oras. Santierul deschis de Ghindea nu este semnalizat corespunzator: nu se stie cine, ce si cat timp construieste.

„Nu stiu despre ce este vorba“

Dragos Luchian, viceprimar al municipiului Bacau, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca nu are cunostinta despre situatia santierului. Luchian a aruncat pisica in curtea Inspectoratului de Stat in Constructii. „Nu stiu despre ce este vorba. Cei de la Inspectoratul de Stat in Constructii trebuie sa verifice in ce stare e santierul. Trebuie sa existe o informare cu ce se intampla acolo”, a opinat Luchian.

„Nu am avut lovele pana acum“

Contactat telefonic, liberalul Constantin Ghindea a dezvaluit ca lipsa banilor l-a determinat sa nu extinda restaurantul mai devreme de 2010. „Nu am avut lovele pana acum sa fac lucrarea. A scazut pretul la materialele de constructii si am avut o oportunitate. Daca am concesionat, ce sa fac? Nu puteam sa-i las pe oameni acolo. Am concesionat pe 25 de ani”, a precizat Ghindea. Acesta a afirmat ca lucrarile la extindere vor dura aproximativ o luna. „aveti grija ce scrieti ca stiti, eu sunt din opozitie, de la PNL”, i-a sfatuit Ghindea pe ziaristii Desteptarii.

Parcare, doar unde are chef Primaria

Ovidiu Popovici, secretarul municipiului, a recunoscut ca „acum doi-trei ani s-au nascut oleaca de discutii privind concesionarea”. Popovici a mai afirmat ca Ghindea nu a distrus locuri de parcare, intrucat parcari sunt doar cele amenajate expres de Primarie. „aia nu era o parcare. Nu stiu sa fi avut statut de parcare acel teren. Nici nu stiu daca e in spatele sau in fata restaurantului. Parcari sunt doar cele amenajate de Primarie, din cate stiu eu. Acum doi-trei ani s-au nascut oleaca de discutii, dar mai mult nu tin minte. Sunt ceva ani de atunci”, a spus secretarul municipiului.

„Nu de alimentatie publica avem nevoie“

Viceprimar al Bacaului la data efectuarii concesiunii, Constantin Scripat a precizat ca proiectul de hotarare nu i-a parvenit, el ajungand pe masa consilierilor locali pe cai ocolite. Scripat a mai spus ca Bacaul nu are nevoie de spatii de alimentatie publica, ci de parcari. „Ne chinuim sa gasim un loc de parcare in acest oras si, intr-o zona foarte aglomerata, se da un spatiu pentru a se face alimentatie publica. Nu de alimentatie publica are nevoie Bacaul la aceasta ora. Nu este moral in primul rand. Este o sfidare a actualului primar la adresa bacauanilor din acea zona. Un asemenea act nu poate trece fara acordul explicit al lui. Faptul ca avem de-a face si cu un apropiat al actualului primar e si mai grav si ridica semne de intrebare suplimentare”, a afirmat Scripat.

Zeci de mii de autoturisme

Numarul autoturismelor inmatriculate in judetul Bacau, in ianuarie 2009, atingea cifra de 110.000. Potrivit conducerii Serviciului de Politie Rutiera, aproximativ 60 la suta dintre acestea se regaseau in municipiul de resedinta. La aceasta se adauga aproximativ 15.000 de vehicule care constituie rulajul de tranzit din municipiu. In lipsa unei sosele de centura, care ar rezolva problemele de trafic, Bacaul se confrunta, de ani buni, cu o criza a locurilor de parcare la care edilii nu au gasit inca un raspuns pe masura.

Lucian Bogdanel


spot_img