30 aprilie 2024
ActualitatePrimarul Dărmăneștiului, instruit la Bruxelles despre fonduri

Primarul Dărmăneștiului, instruit la Bruxelles despre fonduri

Toma Constantin , primarul orașului Dărmănești, a participat la o sesiune de informare organizată de Parlamentul European, săptămâna trecută.

„Am fost la Bruxelles, în Parlamentul European, la o discuție privind atragerea de fonduri.

Au fost trei zile foarte interesante. Vrem să identificăm noi surse de finanțare și să înscriem cât mai multe proiecte”, a declarat Toma Constantin. O investiție costisitoare, care va avea nevoie de fonduri externe, este varianta ocolitoare a Dărmăneștiului.



„În prezent, lucrăm cu utilaje proprii la amenajarea terenului. La ședința Consiliului Local din martie vom propune trecerea din domeniul privat în domeniul public al orașului și încadrarea în categoria «șosea ocolitoare»”, afirmă edilul. El vrea ca totul să fie pregătit, căci pentru construcție centurii va încerca să obțină bani prin Programul Operațional Regional.

Drumurile de piatră vor fi asfaltate

Până vin fondurile europene, Primăria Dărmănești le folosește pe cele locale și guvernamentale. De exemplu, a demarat lucrările de reabilitare a străzilor Lapoș și Livezi, care au o lungime totală de 4,3 kilometri. „Cele două de drumuri din piatră vor fi asfaltate și modernizate după ultimele standarde în domeniu.

Sper ca la sfârșitul anului 2019 lucrările să fie finalizate . Valoarea totală a proiectului este de 5.400.000 de lei, finanțarea fiind asigurată de Guvernul României și Consiliul local”, a precizat Toma Constantin. De curând, a fost lansată și procedura de achiziție pentru proiectul de reabilitare a străzii Plopu, care cuprinde proiectarea și execuția obiectivului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri