Devenit tradiție, evenimentul „Autobuzul Dragostei”, susținut în fiecare an de Dragobete de către membrii Ligii Studențești din Universitatea „Vasile Alecsandri”, a colindat duminică pe străzile orașului în căutarea îndrăgostiților de toate vârstele. „Autobuzul Dragostei” a circulat pe traseul 22 și a oprit în toate stațiile. Perechile de îndrăgostiți care au primit această provocare s-au prezentat în fața unui „ofițer de stare civilă”, care, după ce le-a citit obligațiile în calitate de „soț” și „soție”, ce au fost acceptate, le-a declarat „căsătorite”.
„Tinerilor însurăței” le-a fost înmânat din partea studenților și un „certificat de căsătorie”, au fost serviți cu prăjituri, iar doamnele o primit câte o floare, după care au fost imortalizați în fotografii și înregistrați într-o bază de date pentru a participa la o tombolă cu surprize. „Suntem la cea de-a XIV-a ediție și avem atâția ani de experiențe în care am oficiat foarte multe astfel de căsătorii. Față de anul trecut a fost mult mai bine, având în vedere că la ediția prcedentă a fost o vreme foarte capricioasă, fiind foarte frig și cu ninsoare abundentă.
Suntem convinși că această activitate este ca de fiecare dată un succes și o vom repeta în fiecare an, fiind reprezentativă pentru noi pentru că trebuie să iubim românește”, a declarat Ștefănuț Iulian Buhuș, președintele Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Evenimentul s-a desfășurat între orele 10.00 și 16.00, a avut două staționări în parcarea hotelului Moldova și în parcarea Arena Mall, și „a căsătorit” aproape 100 de cupluri. Proiectul a fost organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, S.C Transport Public S.A. și Arena Mall.
„Ne simțim foarte bine. Este pentru prima dată când facem așa ceva. Este o stare interesantă și, în același timp, constituie o repetiție pentru că urmează să ne căsătorim pe bune. Asta se va întâmpla cu siguranță anul acesta dar nu avem o dată exactă. Acum ne simțim foarte bine și urmează să mergem să sărbătorim această căsătorie de Dragobete.”
Nicu Ciobanu și Nicoleta Jâpcă
„Dragobetele este o sărbătoare românească și ținem la ea. Respectăm această zi și de aceea am ieșit în oraș astăzi, împreună cu cei mici, să sărbătorim. Este prima re-căsătorie, să-i spunem așa, și este drăguț, pentru că sentimentele noastre de dragoste, de respect și bucuria că suntem împreună se văd și se simt în fiecare zi. Activitatea studenților este foarte frumoasă și ne bucurăm că s-au gândit să organizeze așa ceva pentru băcăuani.”
Ioana și Florin Caleap















