Intrarea în sala mare a Consiliului Județean a profesorului Gheorghe Neagu, la ultima ședință din 2018, a fost un indiciu suficient pentru ca invitații să înțeleagă că urmează un moment special. Inițiatoarea acestuia era Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala Bacău, care solicitase conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al județului Bacău” distinsului dascăl.
Gheorghe Neagu, născut în 1941 în comuna Glăvănești, a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București, unde i-a avut ca profesori pe Alexandru Graur, Alexandru Rosetti, Alexandru Piru, Paul Cornea, George Ivașcu și a participat la cursurile istoricului literar George Călinescu.
Iubit sau invidiat, mereu revoltat…
Devenit profesor, a predat la Liceul Buhuși, apoi la Liceul Teoretic „Lucrețiu Pătrășcanu” din Bacău, ai cărui elevi au obținut, sub îndrumarea sa, primele diplome la olimpiadele de română. A fost corector la Revista „Ateneu”, a înființat Cenaclul „Coloana Infinitului”, Revista de cultură „Floare albastră” și Revista „Creanga de aur”, în care au debutat zeci de tineri.
Adorat de elevii săi, șicanat de oficiali din cauză că „vorbește prea mult”, invidiat sau iubit de colegi, după caz, în niciun caz nu a trecut neobservat. În 1990, a fost președinte al Consiliului de Organizare a Revoluției și vicepreședinte al FSN, a refuzat Certificatul de revoluționar, apoi a ieșit din politică, dar niciodată din viața culturală a Bacăului.
A revigorat Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Societatea de Științe Filologice „Alexandru Piru”, a activat în Cenaclul „Octavian Voicu” și Revista „Plumb”, rămânând, în ciuda trecerii anilor, un spirit viu, neobosit.
„Scrieți-vă memoriile, domnule profesor!”
Despre meritele sale au vorbit prof. Vasile Cautiș, consilier PSD, și prof. univ. Vasile Puiu. Placheta și diploma privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al județului Bacău” i-au fost înmânate de Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.
„Ați spus niște vorbe prea frumoase despre mine și sunt curios cum se va purta doamna Neagu cu un cetățean de onoare”, a spus, amuzat, prof. Gheorghe Neagu la începutul discursului său, adăugând că va fi unul scurt.
Firește, i-a fost imposibil să se țină de cuvânt, dar a vorbit mai mult despre alții decât despre sine. A făcut considerații privind politica și literatura, prietenia și trădarea, i-a evocat pe Caragiale, Eminescu, Alecsandri, Călinescu, iar în final pe Viorel Hrebenciuc, cel care „a organizat activitatea în județ” după Revoluție. A părăsit în aplauze sala Consiliului Județean, însoțit de îndemnul celor care ar fi dorit să-l mai asculte: „Scrieți-vă memoriile, domnule profesor!”















