30 aprilie 2024
CulturăBiblioteca Unirii: Bacău - Perugia

Biblioteca Unirii: Bacău – Perugia

Potrivit celor mai recente statistici, aproximativ 1.200.000 de români trăiesc în Italia, comunitatea românească fiind cea mai numeroasă din întreaga peninsulă. Printre aceștia, se regăsesc și câteva zeci de mii de băcăuani. Cu sprijinul Consiliului Județean Bacău și cu implicarea autorităților italiene, Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” va înființa, în parteneriat cu Biblioteca Dominicini din Perugia, un fond de carte destinat atât românilor care trăiesc în regiunea Umbria, cât și italienilor interesați să cunoască istoria, artă și cultura românească.

El va fi găzduit de Parohia Ortodoxă Română din Perugia, un alt partener important în cadrul acestui proiect.
Fondul de carte a fost constituit prin donaţiile unor importante edituri din Bacău şi din ţară (istorie, religie, literatură etc) şi va veni, spun organizatorii, în sprijinul celor interesați, contribuind astfel la mai buna cunoaștere a României în Italia și la strângerea legăturilor de colaborare între cele două țări și comunități. Centenarul Marii Uniri nu este despre discursuri festive, ci despre acțiuni concrete, iar cartea poate fi unul dintre ambasadorii spiritului românesc oriunde în lume.

Fondul de carte a luat deja drumul Italiei, urmând ca manifestările să se desfăşoare după un program convenit cu autorităţile din Perugia.



1 decembrie 2018: Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Sava de la Buzău” Perugia: ora 21.00 – Tedeum la Ziua Naţională a României, Istoria Centenarului (film realizat în Bacău, dublat în italiană), Salutul oficialităţilor şi inaugurarea fondului de carte „România 100”. Urmează un recital de muzică simfonică, cu Gabriela Iştoc, soprană – România (Bacău), şi Alessandro Bianconi – organist, dar şi un spectacol de colinde şi cântece naţionale cu Mădălina Hîlborea şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” Bacău.

2 decembrie 2018: Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Sava de la Buzău” Perugia, ora 09.30 – 11.00 – Sfânta Liturghie, ora 11.00 – 12.00 – Colinde, cântece naţionale, pricesne: Mădălina Hîlborea şi Ansamblul Folcloric „Busuiocul”.
Centrul Ecumenic din Assisi: ora 16.00-17.00 – Tedeum. Recital muzică simfonică: Gabriela Iştoc – soprană şi Alessandro Bianconi – organist. Recital de colinde şi cântece naţionale – Mădălina Hîlborea şi Ansamblul Folcloric „Busuiocul” Bacău.

Perugia, Sala Teatro Beato Giovanni Paolo II – ora 20.00 – Spectacol de cântece şi dansuri populare româneşti – Ansamblul „Busuiocul” Bacău şi solista de muzică populară Mădălina Hîlborea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri