30 aprilie 2024
Top StorySalvarea Hotelului Moinești, blocată de Ministerul Sănătății

Salvarea Hotelului Moinești, blocată de Ministerul Sănătății

Hotelul din Moinești stă neterminat de trei decenii, degradându-se continuu sub acțiunea ploilor și a gerului. Când autoritățile erau aproape sigure că vor reuși să salveze clădirea a sosit răspunsul Ministerului Sănătății, care a blocat demersul.

Concret, ministerul a refuzat să-și dea avizul pentru înființarea bazei de tratament. Informația ne-a fost furnizată de Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, care a susținut luni o conferință de presă cu privire la investițiile demarate în acest an pe fonduri europene, guvernamentale și locale.

Pentru hotelul din centrul Moineștiului, edilul a găsit două soluții, materializate în două proiecte: corpul B, cu șapte etaje, va fi renovat de ANL și transformat în locuințe, iar corpul C, care este destinat să devină „bază de tratament”, va fi preluat și reabilitat de Compania Națională de Investiții (CNI).



Un singur document lipsește pentru ca CNI să preia imobilul: avizul Ministerului Sănătății. „Ne trebuie doar un aviz de principiu, nu am solicitat un număr de paturi. Nu avem nevoie de paturi”, a declarat Valentin Vieru.

El a precizat că răspunsul nu este semnat de Sorina Pintea, ministrul Sănătății, ci de un director, prin urmare crede că ministrul nu știe nimic despre conținutul acestei adrese. Miercuri, primarul va fi din nou în București și va pleda pentru eliberarea avizului.

Baza de tratament „este o prioritate pentru municipiul Moinești”, care a obținut statutul de stațiune de interes local în 2017 și care aspiră să devină și stațiune climaterică.

Prioritare sunt pentru edil și investițiile unitățile de învățământ din Moinești, pentru care au fost depuse proiecte la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est, pe POR, și la Ministerul Dezvoltării, pe PNDL. Despre aceste investiții și altele la fel de importante vom vorbi într-o ediție viitoare.

Hotelul a fost construit de Petrom, donat autorităților locale când era „la roșu”, apoi vândut de acestea unei firme private care s-a angajat că îl va finaliza. A urmat un litigiu între acționari, apoi un alt litigiu între proprietari și CL Moinești.

Aceasta dorea să recupereze hotelul, având drept temei juridic nerespectarea clauzelor de către cumpărător. Instanța a dat dreptate primăriei, care au returnat prețul plătit de firmă și a devenit proprietar. Acum, lipsa unui aviz poate anula ani de eforturi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri