sâmbătă, 20 decembrie 2025

Confirmari si noi suspiciuni de gripa noua

Marti, la Directia de Sanatate Publica s-au inregistrat noi suspiciuni de gripa porcina. Doi dintre pacienti sunt elevi ai Colegiului National „Ferdinand I”. Unul dintre elevi este coleg de clasa cu eleva diagnosticata luni cu gripa de tip nou. Al doilea suspect este elev in alta clasa. Conducerea DSP ne-a declarat ca, in cazul aparitiei de trei cazuri confirmate in tot atatea clase diferite, in unitatea de invatamant se vor suspenda cursurile. Si 3 elevi de la Colegiul „Vasile Alecsandri” s-au prezentat la spital pentru diagnosticare si recoltarea de probe. Doi dintre acestia sunt suspecti de gripa de tip A(H1N1), iar unul, de gripa obisnuita, sezoniera. Tot ieri, DSP a primit rezultatul probelor recoltate de la 6 contacti ai bolnavilor confirmati. In cazul a doua persoane s-a confirmat prezenta virusului A(H1N1). Este vorba despre mama elevei de la Colegiul „Ferdinand” si de sotul femeii de 42 de ani, diagnosticata sambata, infectata de un musafir sosit din Belgia. Ceilalti 4 pacienti diagnosticati (printre care un inspector scolar si un elev de la Scoala 10 din Bacau) nu sunt bolnavi de gripa porcina.



spot_img