30 aprilie 2024
OpiniiEditorialPariuri câștigate

Pariuri câștigate

Deseori, veștile proaste vin chiar de vizavi. Așa cum uneori veștile bune vin hăăt, de la capătul lumii. Sportul băcăuan și-a început săptămâna răsucind fusele orare, vorba lui Ioan Chirilă. Iar din Argentina, gazda Jocurilor Olimpice de Tineret, au venit două vești mari. Din cele trei medalii cucerite de România în debutul competitiei, două aparțineau băcăuanilor.

Înotătorul Daniel Martin a luat argintul la 100 metri spate, iar halterofila Mihaela Cambei și-a asigurat bronzul la 48 kg. Născut la București, Dani, care tocmai și-a aniversat majoratul, a crescut practic în Bazinul de Înot din Bacău și, deopotrivă, în curtea SCM-ului. Mihaela nu are încă 16 ani. De loc din Dofteana, este legitimată la CSM Onești și a fost câștigată pentru lumea halterelor prin programul „Pierre de Coubertin”. Și într-un caz, și în altul, cei doi sportivi se identifică din plin cu Bacăul ca județ.

Apoi, cu Bacăul, ca oraș, în cazul lui Dani, respectiv cu Oneștiul, în situația Mihaelei. Poate că Dani și Mihaela ar fi urcat pe podium la JOT, și dacă ar fi ales, la un moment dat, să concureze pentru alte grupări. Ofertele nu au lipsit. Și nici tentațiile.

Decizia lor a fost însă să rămână. Și asta a contat. La fel de mult cum a contat și încăpățânarea, în sens pozitiv, a unor conducători de a paria pe ei. La începutul anului, CSM Onești a pierdut o campioană precum Elena Panțuroiu. Pur și simplu, CSM Bucuresti oferise mai mult. Directorul clubului de pe Trotuș, Ingrid Istrate a strâns din dinți: „Vom continua cu ceilalți.

Pe ei nu-i vom pierde”. Și nu i-a pierdut. Un an de zile, CSM Bacău s-a zbătut să-l transfere pe Dani Martin de la SCM Bacău. Dinamo aștepta de mult la cotitură, iar SCM, club departamental, ca și CSM Onesti, nu putea ține pasul. Tocmai de aceea, directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, a plusat financiar chiar și peste ce ar fi oferit Dinamo:

„Dani este cel mai bun produs al națației masculine băcăuane din toate timpurile și nu ne permitem să-l pierdem”. La începutul lunii, chiar înainte de JOT, Martin a semnat cu CSM. O altă pierdere evitată, un nou pariu câștigat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri