Mă pregătesc încă de vineri pentru vot. Ies în cartier, stau de vorbă cu diferiţi cetăţeni, cu vecini şi doi prieteni. Par nehotărâţi.
Mă pune pe gânduri o doamnă, care stătea de vorbă în faţă la minimarketul din colţul blocului cu o altă doamnă: „Nu mă duc, ce ştiu eu ce fac ăştia cu votul meu, poate modifică alte articole, ca să le fie lor bine.” Doar vecinul meu de peste stradă, om serios, în vârstă, îmi zice tare, să se audă pe toată strada:
„Mă duc, prietene, iau soţia şi ne ducem. Ce vom face acolo în cabină, nu pot să-ţi spun, dar mă duc. Toţi ar trebui să ne ducem, nu ştiu ce înseamnă fronda asta, ba că e laie, ba că e neagră.” Soţia, care a fost cu treburi într-un sat din Valea Seacă, îmi spune contrariată:
„Nu ştiu ce au, cine şi ce le-a băgat în cap, că n-am auzit pe nimeni dornic de vot. Ce vot, îmi spune o bătrână, eu n-am nici de unele şi lor le arde de votare? Am făcut copchii şi fără legea lor, aşa au făcut şi ai mei şi or să facă tăţi, că aşa a lăsat Dumeazeu. Satul era pustiu, cred că referendumul nu a fost bine programat, lumea are treabă. Nu crezi?”
Sâmbătă dimineaţa, după ora 7.00, la secţiile 16, 17, 18 de pe Logofăt Tăutu nici ţipenie de om. Un poliţist şi un jandarm discută la intrarea în secţii. Întreb şi mi se răspunde: „Nimic deosebit, nici incidente şi nici oameni la vot. Poate mai târziu.”
Revin pe la ora 16.00. Intru în secţii: nimeni la vot, doar membrii secţiiilor, aliniaţi la mesele lor, stau de vorbă. Revin acasă, mă uit la televizor: prezenţă dezastruoasă, 2, 3, 4 la sută în toată ţara.
Duminică, 7 octombrie, ora 9.00. Se mişcă lumea, intră în secţii, votează: „N-am avut timp ieri, dar astăzi am venit, vreau o lume normală, aşa cum m-au crescut părinţii mei. Lumea asta parcă a luat-o razna, dar nu scrieţi asta. O să fie bine”, îmi spune domnul Aurel, cum se recomandă. Aşa zic şi eu.
Abia aştept rezultatele de la ora 21.00, însă vorba interlocutorului meu: mai avem multe de învăţat. În primul rând să ne bucurăm de drepturi, pe care nu le-am avut mulţi ani.
Incidente
Inspectoratul Județean de Poliție Bacău a transmis că duminică, pe 7 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii unei asociaţii non guvernamentale despre faptul că la deschiderea unei secţii de votare din municipiul Bacău urnele de vot nu erau sigilate. Aspectele sesizate sunt incidente ale Legii 208/2015, fapt pentru care a fost notificat în acest sens Biroul Electoral de Circumscripţie Bacău. Tot ieri, la o secţie de votare din Oneşti a fost suspendat procesul de votare pentru 10 minute în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă unui membru al Biroului Electoral al secţiei de votare, care s-ar fi simţit rău. Persoana în cauză a fost transportată la Spitalul municipal Oneşti. (R.N.)















