30 aprilie 2024
SportDaună totală

Aerostar Bacău - CS Mioveni 0-3 (0-2)

Daună totală

Perioadă de scrum pentru Aerostar Bacău. Surclasați cu 5-0 runda precedentă, pe terenul Petrolului Ploiești, „aviatorii” au fost pulverizați din nou sâmbătă, de data aceasta acasă: 0-3 cu CS Mioveni. Două meciuri, opt goluri primite și niciunul înscris. Zero puncte și o mulțime de greșeli, în special în apărare, punctul nevralgic al echipei lui Cristi Popovici. Contra Mioveniului, tehnicianul băcăuan a modificat garnitură tactică, preferând o linie cu trei stoperi: Alin Mutu – Al. Ichim – Mihăeș.

Nicio schimbare în bine. Dimpotrivă, oaspeții au avut câștig de cauză la mijlocul terenului, iar singurul lor vârf, Balint i-a bătut în cuie pe fundașii centrali ai Aerostarului, care s-au întrecut din nou în greșeli, care mai de care mai hilare. În min. 33, Balint a centrat nestingherit de pe banda stângă, iar Alexandru Popescu a reluat precis pentru 0-1.

Zece minute mai târziu, Al. Ichim a atacat decisiv în bandă, dar a pierdut și mingea, și pe Coșereanu, care, cu un șut fulgerător din unghi sub transversală a stabilit scorul pauzei. Popovici a revenit la sistemul cu patru fundași, scoțându-l din teren pe Mihăeș și aruncându-l la construcție pe Andrei Pavel, însă, lucrurile nu s-au schimbat decât la capitolul posesie în regresie.



Gazdele au avut mai mult mingea. Le-a lipsit însă luciditatea. Și, firește, golul. Care a căzut tot în poarta lui Potcoavă. De data aceasta, la un corner, ceea ce arată că defensiva băcăuană se clatină și pe soare, nu doar pe vânt: minge respinsă prost de gazde, recentrare cu capul Popescu și reluare, tot cu o lovitură de cap a căpitanului Edi Stoica pentru 0-3. Scor de forfait. Aerostar e tot mai jos în clasament și tot mai departe de așteptări. Urmează o săptamână plină, cu o deplasare la București, contra celor de la Daco-Getica și cu un nou joc acasă, contra Farului.

Aerostar: Potcoavă- A. Mutu, Al. Ichim, Mihăeș (min. 44 A. Pavel)- Mihălăchioae, Sahru, Chirilă (min. 75 Adascăliței), Hurdubei, Chirilescu (min. 87 C. Ardei)- Vraciu, Buhăcianu. Antrenor: Cristi Popovici.
CS Mioveni: V. Sima- Alexe, Celea, Burnea, Ed. Stoica- R. Lazăr (min. 72 Drugă), Mîrzeanu- Bădescu, Al. Popescu (min. 82 G. Ivan), Coșereanu- V. Balint (min. 86 Năstăsie). Antrenor: Iordan Eftimie.

Stări de spirit opuse

Nu era loc de egal. O spunea statistica. În nouă etape, Aerostar obținuse un singur rezultat de egalitate, și acela la prima deplasare a sezonului. Doar o remiză avea și Mioveniului. Ce-i drept, runda trecută, dar acasă, cu „U” Cluj. Nu era loc de egal și nici n-a fost. Nici pe tabelă, unde Mioveniul s-a impus categoric, cu 3-0, nici pe teren, unde Aerostar nu a arătat mai nimic.

Nici distribuțiile tactice nu au fost în oglindă. Gazdele au mizat pe un 3-5-2, care se transformă mai mereu în 5-3-2 prin revenirea lui Mihalăchioae și Chirilescu. „După înfrângerea categorică de la Ploiești, am decis să apelez la un sistem cu trei fundași centrali tocmai pentru a micșora spațiile dintre aceștia”, a explicat antrenorul băcăuanilor, Cristi Popovici.

„Speram să obținem măcar un egal. Din păcate, au apărut din nou greșeli foarte mari în apărare, iar ele ne-au costat. La 0-2, am schimbat sistemul, iar la pauză le-am spus jucătorilor că aștept din partea lor un pressing agresiv, care să ne ajute să reintrăm in joc.

Am avut o suită de cornere, dar nu doar că nu am reușit să menținem presiunea, ci am luat din nou un gol foarte ușor, în urma unui corner. Greșim foarte mult și foarte ușor”, a spus Popovici, care a adăugat: „E o situație dificilă, însă dacă până acum am avut parte de un program greu, în continuare ne așteaptă meciuri cu echipe mai accesibile. Cu cinci-șase victorii până în iarnă, lucrurile se pot schimba în bine”.

De partea cealaltă, antrenorul Mioveniului, Iordan Eftimie a opinat: „Sunt foarte mulțumit, mai ales că am venit la victorie aici. M-a surprins că Bacăul a jucat cu trei fundași centrali. M-a surprins – pentru că știam că joacă de obicei cu patru fundași – dar m-a și ajutat, deoarece am avut superioritate la mijloc. Știam că ei joacă de obicei cu mingi lungi, iar dacă-i pasăm, putem avea câștig de cauză. Noi mergem să câștigăm peste tot; dacă ne iese posesia, noi având un bun joc de pase, putem bate orice adversar”.

Rezultatele etapei a zecea: FC Argeș- Petrolul Ploiești 3-0, CS Balotești- Academica Clinceni 1-3, Pandurii Târgu-Jiu- UTA Arad 1-2, Luceafărul Oradea- Sportul Snagov 1-1, Metaloglobus București- ACS Poli Timișoara 1-0, Chindia Târgoviște- Ripensia Timișoara 4-2, ACS Energeticianul- Dacia Unirea Brăila 4-0, Aerostar Bacău- CS Mioveni 0-3, ASU Politehnica Timișoara- Farul Constanța 1-0, „U„ Cluj- Daco-Getica București 1-1.

Programul etapei viitoare

Marți, 9 octombrie, ora 16.00: Academica Clinceni- Pandurii Tg. Jiu. Ora 19.30: Petrolul Ploiești- Luceafărul Oradea.
Miercuri, 10 octombrie, ora 11.00: Sportul Snagov- CS Balotești. Ora 15.00: Daco- Getica București- Aerostar, Dacia Unirea Brăila- ASU Politehnica Timișoara, Ripensia – Energeticianul, ACS Poli Timișoara- Chindia, UTA Arad- Metaloglobus. Ora 16.00: Farul Constanța- „U” Cluj. Ora 19.30: CS Mioveni- FC Argeș.

Clasament

1. Sportul Snagov 10 7 3 0 16-5 24p.
2. Acad. Clinceni 10 7 0 3 25-6 21p.
3. FC Argeș 10 6 3 1 17-6 21p.
4. Chindia 10 6 2 2 18-11 20p.
5. Petrolul Ploiești 10 6 1 3 19-8 19p.
6. CS Mioveni 10 6 1 3 18-8 19p.
7. Pandurii Tg. Jiu 10 5 3 2 23-13 18p.
8. „U” Cluj 10 5 2 3 17-11 17p.
9. Energeticianul 10 5 1 4 17-14 16p.
10. UTA Arad 10 5 1 4 13-11 16p.
11. ASU Politehnica 10 4 2 4 9-10 14p.
12. Metaloglobus 10 4 2 4 10-16 14p.
13. Daco-Getica 10 2 5 3 14-19 11p.
14. Farul 10 3 0 7 15-23 9p.
15. Luceafărul 10 2 3 5 9-18 9p.
16. Ripensia 10 2 2 6 14-23 8p.
17. CS Balotești 10 2 2 6 9-18 8p.
18. Aerostar Bacău 10 2 1 7 11-22 7p.
19. ACS Poli 10 1 2 7 10-22 5p.
20. Dacia Unirea 10 0 4 6 7-27 4p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri