Eugen Antica, primarul din Prajesti, a anuntat, joi, ca de luni inchide primaria: aNu mai am bani! Vand lemnele pe care le-am luat pentru scoli si platesc datoria, iluminat public nu avem de 5 luni, iar angajatii primariei pleaca acasa. Au facut cerere de concediu fara plata din cauza ca nu le pot da salariile.” CL Prajesti ar avea nevoie de un miliard de lei vechi pentru a achita salariile pana la sfarsitul anului, de 400 de milioane pentru lemne, iar pentru energia electrica facturata si neplatita, de 260 de milioane. Cu 2 miliarde ar rezolva problemele. „Nu ne asteptam sa ne saboteze in halul asta! Ne-au intrebat ce datorii avem, dar nu ne-au dat niciun leu. Eu am trimis adresa Prefecturii, ca pana acum mi-am batut picioarele degeaba”, acuza Antica. Primaria Prajesti are 12 angajati si toti vor sa intre in concediu fara plata: „Am cererile pe birou. Nu stiu ce sa fac: sa le aprob, sa nu le aprob?” L-am intrebat pe edil cine se va ocupa de organizarea alegerilor. „Nu stiu”, a spus Antica. Claudiu Balan, prefectul judetului, sustine ca primarul l-a anuntat doar ca nu are bani de lemne. Oricum, „Prefectura Bacau nu dispune de niciun fel de buget. Nu suntem ordonatori de credite. Cat priveste organizarea alegerilor, sunt obligatii prevazute de lege si pentru prefect, si pentru primar. Fiecare trebuie sa-si indeplineasca sarcinile.”















