Buhuseanul Alin Stefan Misca Vlad a plecat, de vreo doi ani, în Anglia, unde este elev în clasa a VII-a, la o scoala aflata la vreo 70 km de Londra. Alin si familia sa ne-au prezentat specificul scolii englezesti (de stat!), o scoala care, date fiind resursele financiare, pare, cu adevarat… altfel. Iata cateva caracteristici ale scolii…
Elevul este vedeta
Copiii sunt recompensati mereu: cu diplome, scrisori trimise familiei si felicitari semnate de directorul de an. Pentru orice eveniment care are loc în scoala, primesti un document informativ. Cei care merg în grup la cinema trebuie sa completeze un formular cu datele doctorului sau, daca elevul are, de pilda, vreo alergie, pentru ca personalul medical al scolii sa-i poata acorda eventualul prim-ajutor. Elevii au un fel de agenda de la scoala, în care scriu ce teme au în ziua respectiva, orarul, harta scolii. În agenda se consemneaza zilnic pozitivurile, cu stampila. Daca elevul primeste un negativ, profesorul îl noteaza tot aici. În situatia în care parintele nu semneaza agenda la sfarsitul saptamanii, copilul primeste negativ. Pozitivuri nu primesti numai pentru teme; daca participi la o seara de „scoala deschisa”, unde parintii copiilor din ultimul an la scoala primara vin sa viziteze scoala, elevul primeste un pozitiv. La lectia de drama, de exemplu, elevii trebuiau sa se ridice si sa adreseze un salut comic. Alin s-a dus în mijlocul salii si a spus „Hello my fans!”. A primit 3 pozitivuri pentru asta, întrucat toti s-au amuzat copios. Elevul poate primi negativ în situatii precum: nu are uniforma completa sau echipamentul de sport complet (care e tot o uniforma); poarta gulerul de la tricou peste pulover sau sosete rosii… Sedinta cu parintii nu e publica. Parintele are o întrevedere privata cu dirigintele, de 10 minute. Ceilalti parinti nu aud ce i se spune despre copil. Dirigintele trimite o scrisoare acasa, pentru ca parintele sa aleaga ora întalnirii. Situatia la învatatura a fiecarui copil e confidentiala. De exemplu, atunci cand familia lui Alin a primit o scrisoare prin care era întrebata daca accepta ca Alin sa fie înscris în registrul de copii supertalentati, i s-a precizat ca aceasta consemnare va fi confidentiala. În primii ani de scoala secundara elevii nu ies, în pauze, din curtea scolii. Pedeapsa pentru cei care nu respecta aceasta regula este detentia: pana la ora 8 seara, cand vine unul dintre parinti sa-i ia… Într-o clasa sunt… 17 elevi. Dirigintele nu are ore de predare, ci este doar cel care gestioneaza întreaga problematica a colectivului de elevi. Pentru a evidentia rigoarea, responsabilitatea manifestata de cadrele didactice, prezentam scrisoarea primita de familia lui Alin, pentru participarea acestuia la o activitate.
Epistola responsabilitatii
„Stimate parinte,
Dupa cum bine stiti, Sistemul nostru de Pozitive realizate a lucrat cu norma întreaga cu elevii care au acumulat rezultate pozitive pentru eforturile si contributiile lor la lectii. As dori sa-i recompensez pe acei elevi care merita cu adevarat recunoasterea unei perioade (un semestru) de munca asidua, care au adus contributii la învatarea desfasurata în salile noastre de clasa. Asadar, am selectat 5 elevi din fiecare clasa care au acumulat cel mai mare numar de Pozitive/Plusuri în aceasta perioada. Aceasta înseamna nu numai recunoasterea elevilor cu cel mai mare numar de pozitive, ci si a celor care au primit un numar minim de negative sau pedepse. Sunt încantat sa va informez ca fiul dumneavoastra a castigat un loc binemeritat în excursia la Reel Cinema, care va avea loc în dupa-amiaza zilei de miercuri, 14 decembrie. Filmul, o parte a seriilor Shrek, este «Motanul încaltat», 3D, va începe la 1:20 p.m. si se va termina la 2:50 p.m. Vom merge sub forma unui grup, pe Blossom Street, parasind scoala în jurul orei 12:50 p.m. În timpul pranzului, cantina va servi o masa specifica de Craciun. Pentru a permite elevilor castigatori sa se bucure de asta înainte de plecare, ei vor primi un tichet auriu care le va permite sa paraseasca lectia „Period 3” la ora 12 si sa ia pranzul mai devreme. Elevii doritori sa ia masa de Craciun, vor fi nevoiti sa ia tichet în avans. Daca fiul dumneavoastra nu a luat tichetul, va fi nevoit sa aduca pranzul de acasa. Si acestia vor parasi sala de clasa la ora 12. Dupa pranz, elevii se vor întalni în holul principal, la 12.45. Intentia noastra este de a trimite copiii acasa, dupa cinema. Daca preferati ca fiul dvs. sa fie escortat înapoi la scoala, va rugam sa precizati asta în raspunsul de mai jos. Desigur, scoala va subventiona si va sponsoriza pentru acoperirea cheltuielilor si va permite staff-ului sa însoteasca grupul. Va vom ruga sa contribuiti la pretul tichetului. Fiind 3D, filmul va costa 5,60 Lire. Vom încerca, în orice caz, reducerea pretului. Vom fi recunoscatori, daca veti putea trimite copilul cu 5,60 Lire, bani pe care îi vom strange de la elevi înaintea plecarii la cinema. Daca vom reusi sa obtinem o reducere, vom colecta doar suma necesara de la elevi. Ca o alta recompensa pentru castigatori, li se va permite sa vina la scoala fara uniforma pentru o zi. Permiteti-mi sa va felicit copilul dumneavoastra, pentru toate eforturile depuse în decursul acestei perioade. Va dorim o dupa-amiaza placuta, în continuare”.
Comentariile sunt de prisos. Vorbim despre o scoala care are bani, resurse de tot felul…
Ion Fercu















