26 aprilie 2024
SportMetaloglobus București- Aerostar Bacău 1-1 (1-1)

Metaloglobus București- Aerostar Bacău 1-1 (1-1)

Aerostar a recuperat câte ceva din terenul pierdut în prima etapă, când a cedat acasă cu 1-0 în față Pandurilor. Sâmbătă, în runda secundă a Ligii a II-a, „aviatorii” au obținut un punct la București: 1-1 cu Metaloglobus. Pe o căldură infernală, accentuată de suprafața sintetică, băcăuanii s-au prezentat cu o echipă remaniată. În poartă, Hărăguță a luat locul lui Potcoavă, în centrul defensivei Florescu l-a substituit pe căpitanul Mihăeș, iar pe benzi, Roșca și Hurdubei i-au înlocuit pe Sahru și Căinari.

Oaspeții au deschis scorul în min. 22, chiar printr-un new-entry: Adi Hurdubei. La un aut executat de Mihălăchioae, Vraciu a prelungit până la Hurdubei, iar acesta a înscris cu un șut din vole. Metaloglobus a reușit egalarea cu cinci minute înainte de finalul primei părți, prin Ghenovici, autorul unei execuții superbe dintr-o lovitură liberă din afara careului: bară-gol.

Prima repriză s-a încheiat cu o mare ocazie a Aerostarului, Buhăcianu, ajuns în poziție de unu la unu cu portarul advers șutând în acesta din șase metri. Și în partea secundă băcăuanii au fost mai periculoși decât adversarii lor, însă tabela a rămas blocată în dreptul lui 1-1. „În mare parte, meciul cu Metaloglobus a semănat cu cel contra Pandurilor. Până și ocazia lui Buhăcianu din finalul primei reprize a semănat cu cea irosită de Vraciu în ultimul minut al jocului cu Pandurii.



Singura diferență a fost că acum am luat un punct și că a fost mult mai cald decât la debut”, a sintetizat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici. Băcăuanii au început meciul de la București în formula: Hărăguță- Mihălăchioae, Al. Ichim, Florescu, Chirilescu- Roșca, Chirilă, Fl. Istrate, Hurdubei- Buhăcianu, Vraciu. Au mai jucat: Ardei, A. Pavel și Căinari.

Cu Chindia, la TV

Rezultatele înregistrate în etapa a doua a Ligii a II-a: CS Balotești – Petrolul Ploiești 0-3, Luceafărul Oradea – Ripensia Timișoara 2-2, Academica Clinceni – Geto-Dacica București 5-0, Sportul Snagov- CS Mioveni 2-0, Metaloglobus București – Aerostar Bacău 1-1, Energeticianul – ASU Politehnica Timișoara 2-1, UTA Arad – SSC Farul Constanța 4-2, Pandurii Târgu-Jiu – FC Argeș 1-1.

Ieri s-a jucat meciul ACS Poli Timișoara – Dacia Unirea Brăila, iar azi, de la ora 18.00 e programată întâlnirea Chindia Târgoviște – U Cluj. Etapa viitoare, Aerostar va juca acasă, contra Chindiei Târgoviște. Meciul va avea loc sâmbătă, 18 august, de la ora 13.00, fiind televizat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri