Conferinta Nationala la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau
Colectivul Catedrei de Stiinte ale Comunicarii din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, a organizat prima editie a Conferintei Nationale „Paradigme ale comunicarii in postmodernitate”. Comunicarile stiintifice au fost sustinute in cadrul unor sectiuni tematice. Conferinta face parte din seria manifestarilor dedicate implinirii a 50 de ani de invatamant superior in Bacau.
Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau, Facultatea de Litere, a gazduit prima editie a Conferintei Internationale intitulata „Paradigme ale comunicarii in postmodernitate”, organizata de Catedra de Stiinte ale Comunicarii. “Este prima editie a acestei conferinte, pe care ne dorim sa o continuam si in alti ani. Scopul manifestarii vizeaza, pe de o parte, antrenarea tinerilor cercetatori – si aici ma refer la asistenti universitari, lectori, preparatori, dar si conferentiari si profesori universitari specialisti in domeniu, iar pe de alta parte este benefica pentru specialisti din alte domenii precum psihologie, sociologie sau asistenta sociala. Toata conferinta va avea, in final, un impact major asupra formarii profesionale a studentilor”, a explicat conf.univ. Constanta Dumitriu, sef Catedra de Stiinte ale Comunicarii. Conferinta a fost structurata pe trei sectiuni, cu tematici diferite, de la „Mass-media intre noile TIC (tehnologii ale informatiei si comunicarii) si vechile ticuri ale manipularii”, pana la „Reprezentari ale celuilalt in postmodernitate” si „Comunicare sociala, politica si modele de (inter)actiune post-moderniste”. ”Sunt aici pentru ca am dat curs invitatiei unui bun prieten, profesorul Mardare, care are o foarte interesanta maniera de a da titluri sesiunilor de comunicari. Voi vorbi despre manipulare, o parte a temelor de discutii din aceasta conferinta. Este un termen care se preteaza la multe interpretari, asa cum e si firesc. In ceea ce ma priveste, ma ocup de contabilitate si voi vorbi despre legatura dintre aceasta disciplina si femeile din Romania. Manipularea poate fi strans legata si de contabilitate, de exemplu, prin informatiile pe care le oferim, inclusiv a celor de natura financiara. Totul se manipuleaza, aproape. Este motivul pentru care in multe domenii se creeaza norme, reguli care sa limiteze aceste posibilitati de manipulare. Interesant, nu?”, ne-a declarat si conf.univ.dr. Costel Istrate, de la Universitatea „Al.I.Cuza” Iasi. Toate comunicarile stiintifice, aproape 30 ca numar, au fost sustinute de specialisti si profesionisti ai comunicarii, de la universitatea bacauana, dar si de la Universitatea „Al.I.Cuza” Iasi, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii Bucuresti, Academia Romana, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative Bucuresti, Asociatia „Contemporanul”, Universitatea Ecologica Bucuresti, Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti si Universitatea „Dunarea de Jos” Galati. “Aceasta conferinta este o prima deschidere pe cont propriu a colectivului Catedrei de Stiinte ale Comunicarii. Este o initiativa pornita de tinerii din catedra, care s-a concretizat intr-un termen relativ scurt, care a mobilizat si cercetatori din alte centre universitare. Ne dorim sa reusim si sa ajungem ca aceasta conferinta sa aiba si o deschidere internationala”, a afirmat si conf.univ.dr.Gabriel Mardare, de la Universitatea „V.Alecsandri” Bacau. Conferinta facut parte din seria manifestarilor dedicate implinirii a 50 de ani de invatamant superior in Bacau.
Roxana Neagu















