Prin Proiectul multilateral Leonardo da Vinci “Teaching Methods in English”, derulat de Colegiul National “Gh. Vranceanu” Bacau, opt cadre didactice din liceu au fost pe un schimb de experienta in Bratislava – Slovacia. Mobilitatea a avut loc la inceputul acestei luni, iar managerul de proiect este prof.de engleza Diana Popa, cadru didactic in Colegiul “Gh. Vranceanu” Bacau. “Tarile partenere in proiect sunt Norvegia – tara coordonatoare, Romania – prin liceul nostru, Slovacia, Germania, Spania. Intalnirea de acum a avut loc la Liceul Vocational «Stredna Priemyselna» din capitala Slovaciei, fiind a doua din cadrul proiectului, dupa cea din Norvegia, din luna noiembrie a anului trecut. Colegiul National «Gh.Vranceanu» a fost reprezentat de o echipa de 8 cadre didactice”, a explicat prof. Popa. Activitatile au inclus asistente la diferite ore de curs bazate pe folosirea noilor tehnologii, predate in limba engleza, s-au prezentat si s-au dezbatut materiale pe teme de interes comun (managementul clasei de elevi, metode de predare-invatare-evaluare bazate pe folosirea noilor tehnologii, managementul institutional si lectii demonstrative inregistrate) pentru a desavarsi idei, opinii, schimburi de experienta intre tarile participante si pentru a impartasi metode de predare care sa poata fi aplicate la nivel european. Cei opt profesori ai colegiului, participanti la acest training, au fost: prof. matematica Gabriel Andrei Gabriel (director), prof. engleza Diana Popa, prof. engleza Gabriela Muraru, prof. franceza Mihaela Cojan, prof. religie Vasile Constantin, prof. fizica Florin Curbat, prof. chimie Stela Onica si prof. matematica Francisc Cosa. “Am reusit sa ne cunoastem mai bine partenerii de proiect, workshop-urile au fost mai eficiente decat cele din Norvegia, datorita experientei acumulate. Am remarcat ospitalitatea slovacilor. Grupul nostru a dat dovada de profesionalism, unitate, relatii sudate, ceea ce a dus la eficienta ridicata a actiunilor intreprinse”, ne-a declarat directorul Andrei. Programul din Bratislava a mai inclus activitati de socializare: turul orasului, vizite la muzee si spectacol de opera. Materialele si concluziile conturate in urma dezbarerilor vor fi incluse intr-o brosura si vor fi disponibile pe site-ul de proiect. (R. Neagu)















