Parteneriat european
In aceasta perioada, timp de patru zile, la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau s-a desfasurat activitatea “Dezvoltare si furnizare program de perfectionare personal implicat in programe TO si IAERTA”, ce face parte dintr-un proiect strategic POSDRU cu titlul “Terapia ocupationala si Ingineria aplicata in echipamente pentru reabilitare si tehnologie asistiva”.
Activitatea este sustinuta de catre formatori straini (parteneri in proiect), iar beneficiarul direct este Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau. “Aceasta activitate are ca scop dezvoltarea competentelor de predare in domeniul a doua specializari noi in tara noastra, respectiv terapia ocupationala TO si ingineria aplicata in echipamente pentru reabilitare si tehnologie asistiva IAERTA. La acest curs participa alaturi de cadre didactice din universitatea noastra si colegi de la Universitatea Pitesti, Universitatea Politehnica Bucuresti si Universitatea «1 decembrie 1918» Alba Iulia”, a explicat conf.univ.dr.med. Gabriela Raveica, manager de proiect, cadru didactic la Universitatea Bacau. Obiectivul principal al proiectului este crearea unui model original ce va servi la imbunatatirea capacitatii de furnizare a pregatirii universitare, model ce va asocia implementarea invatamantului de Terapie Ocupationala, calificare ceruta frecvent pe piata muncii, dar aflata in faza de pionerat la noi in tara, cu dezvoltarea competentelor absolventilor de inginerie, prin studii de masterat, in ingineria IAERTA, ca directie complementara.
Obiective specifice
Obiectivele specifice acestui amplu proiect sunt legate de cresterea ccapacitatilor universitarilor parteneri de a furniza calificari superioare, prin implementarea unor programe de studiu sinergice, complementare, puternic centrate pe nevoile pietei muncii si prin perfectionarea personalului implicat in programe. “In paralel se urmareste cresterea oportunitatilor de invatare prin facilitarea accesului la educatia universitara, inclusiv a categoriilor sociale defavorizate si cu nevoi speciale, pentru 335 de studenti, care vor primi subventionare pe cele doua programe de studii, respectiv TO – studii de liventa de trei ani si IAERTA – studii de masterat de doi ani”, a mai precizat profesorul universitar Gabriela Raveica. In final, se doreste realizarea schimburilor de bune practici intre universitatile partenere si specialistii partenerului transnational. Proiectul este cofinantat din Fondul Social European.
Roxana Neagu















