sâmbătă, 20 decembrie 2025

Scoala noua, distrusa in incendiu

Scoala Generala cu clasele I-VIII “Dani Gergely”, din comuna Ghimes Faget, a fost distrusa in totalitate in urma unui incendiu izbucnit ieri dimineata. Unitatea de invatamânt abia a fost reabilitata in intregime, iar pentru acest lucru s-au cheltuit peste 13 miliarde de lei vechi. Pompierii au stabilit ca prima cauza probabila un cos de fum de la centrala termica, neprotejat corespunzator.

Scoala din comuna Ghimes Faget a fost distrusa in totalitate din cauza unui incendiu de proportii izbucnit ieri dimineata, in jurul orei 06.30. La fata locului s-au deplasat imediat echipaje de la Garda de Interventie Comanesti si Detasamentul de Pompieri Moinesti. Flacarile au cuprins imediat acoperisul celor doua cladiri ale unitatii de invatamânt, care s-a distrus complet. Pentru ca incendiul se manifesta cu putere, s-a cerut si ajutorul Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta al localitatii Lunca de Jos, judesul Harghita, dar si al Serviciul Voluntar din comuna Ghimes Faget. S-a reusit evacuarea bunurilor materiale din interiorul scolii (mobilier, arhiva, documente), insa salile de curs au fost afectate serios de interventia pompierilor, care au fost nevoiti sa actioneze cu autospecialele din dotare, cu apa si spuma. Nu s-au inregistrat victime umane intrucât la ora izbucnirii incendiului in scoala nu era nicio persoana.

Elevii vor invata in Casa Parohiala



In comuna s-a deplasat si o comisie de la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, impreuna cu inspectorul general prof. Florin Lazar. “Este dezastru aici, scoala e distrusa in totalitate. Nu se mai poate invata in ea, de aceea am luat decizia ca elevii, scolari si prescolari, sa fie mutati spre alte locatii. Prin bunavointa autoritatilor locale am hotarât ca elevii din invatamântul primar sa invete in Casa Parohiala, cei de la gimnaziu, in Caminul spital din comuna, iar prescolarii de la cele doua grupe de gradinita, in centrul de plasament”, a explicat “generalul” Lazar. In scoala invatau 128 de elevi in clasele I-VIII si 57 de prescolari de gradinita.

Scoala abia reabilitata

Unitatea scolara din comuna Ghimes Faget a fost reabilitata integral, iar receptia lucrarilor s-a facut in acest an, in luna aprilie. Lucrarile s-au ridicat la valoarea de peste 13 miliarde lei vechi, bani de la Ministerul Educatiei si de la Consiliul Local Ghimes Faget (circa 8 miliarde lei vechi). “Elevii vor fi transportati in noile locatii cu cele doua microbuze scolare care exista in comuna. Speram ca pe 2 decembrie sa putem intra in conditii normale de lucru in aceste spatii”, a mai precizat inspectorul scolar general Florin Lazar. S-a realizat si o evaluare a pagubelor, iar la o prima expertiza s-a ajuns la concluzia ca pentru refacerea intregii cladiri a scolii distruse in incendiu ar fi necesare cel putin 4,5 miliarde de lei vechi. Se vor face demersuri catre toate forurile superioare pentru ca acesti bani sa ajunga in regim de urgenta in comuna.

“În urma cercetarilor efectuate de catre o comisie mixta formata din personalul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta «Maior Constantin Ene» al judetului Bacau si al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau s-a stabilit ca incendiul a avut drept cauza probabila neprotejarea corespunzatoare a cosului de fum de la centrala termica, fata de materialele combustibile” – a declarat lt. Andrei Grecu, ofiter ISUJ Bacau.

“Si la aceasta ora (ieri ora 18.00, n.r.) inca se mai intervine in zona. Am lucrat in paralel cu Inspectoratul Scolar pentru a gasi solutii privind mutarea copiiilor spre alte locatii. Vom vedea de acum cu ce bani vom reusi sa refacem scoala” – a explicat Vilmos Gârbea, primarul comunei Ghimes Faget.
Roxana Neagu



spot_img