Cele patru cadre didactice inculpate in dosarul “Mita la Bac” de la Grupul Scolar “Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului au fost eliberate, dar pe cautiune. Este vorba despre Dumitru Topa, director, Doina Antohe, director adjunct, Tatiana Moraru, secretar, si Liviu Balan, profesor de matematica si informatica. Acestia sunt acuzati de coruptie, luare/dare de mita si trafic de influenta, toate în forma continuata.
Judecatorii de caz de la Tribunalul Bacau au dispus eliberarea pe cautiune a cadrelor didactice de la Grupul Scolar “Alexandru Vlahuta” din Podu Turcului, inculpati in dosarul “Mita la Bac”. Dumitru Topa, director, Doina Antoche, director adjunct, Tatiana Moraru, secretar, si Liviu Balan, profesor de matematica si informatica, sunt cercetati pentru acte de coruptie, luare/dare de mita si trafic de influenta.
Pe timpul liberarii provizorii pe cautiune, inculpatii sunt obligati sa nu depaseasca limita teritoriala a judetului Bacau, decât cu aprobarea procurorului de caz, respectiv a instantei, sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz la instanta de judecata, ori de câte ori este chemat, sa se prezinte la Postul de Politie al comunei Podu Turcului, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori va fi chemat, sa nu îsi schimbe locuinta fara încuviintarea instantei care a dispus masura, sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme, sa nu se apropie de ceilalti inculpati, de membrii familiilor acestora, de învinuiti, martori, experti si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, sa nu intre în unitatea de învatamânt pe care a condus-o, sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savârsit fapta si nici sa mai fie profesor. “In caz de încalcare cu rea-credinta a obligatiilor ce le revin, se va lua fata de acestia masura arestarii preventive”, a precizat judecator Maria Oborocianu, purtator de cuvânt la Tribunalul Bacau.
Cautiune de 3.000 si 10.000 de lei
Pentru libertatea lor, inculpatii au platit fiecare o cautiune in cuantum de 10.000 lei noi (Topa si Antohe) si 3.000 de lei (Moraru). “Cautiunea fost fixata pe masura gravitatii faptelor de coruptie de care este acuzat fiecare inculpat in parte. Fiecare a fost asistat de avocat ales”, a mai spus judecator Maria Oborocianu. In ceea ce-l priveste pe Liviu Balan, având calitatea de coinculpat, acum este si el cercetat in stare de libertate, dar fara plata vreunei cautiuni. Dosarul “Mita la Bac” a fost intocmit in vara acestui an, in timpul desfasurarii examenului de bacalaureat, prima sesiune. Din cercetari s-a stabilit ca inculpatii au luat de la mai multi candidati, în vederea promovarii bacalaureatului, câte 200 euro pentru fiecare proba scrisa sau 2.000 lei, pentru promovarea intregului examen. Cu ocazia perchezitiei efectuate la sediul Grupului Scolar “Al. Vlahuta”, procurorii au descoperit un 54 plicuri pe care erau înscrise nume ale unor candidati, in interiorul carora s-au gasit sume importante de bani: 91.850 lei si 7.750 euro.
Alexandra Zaharia















