Elevii care sunt in aceasta perioada in vacanta dar care nu au posibilitatea de a pleca la mare sau la munte, la bunici sau in tabere scolare pot opta pentru o serie de activitati foarte interesante pregatite de institutiile bacauane. Astfel, de la 1 iulie, va functiona in cadrul Palatului Copiilor Bacau, Clubul de vacanta. Actorul si regizorul Geo Balint ii asteapta la auditii si repetitii pe toti copii cu inclinatii artistice care vor sa se lanseze in teatru. Au loc inscrieri de noi membri in trupa Prospero’s Group pentru urmatoarea stagiune 2010-2011. „Incepand cu anul scolar viitor imi doresc sa existe chiar doua grupe de teatru de animatie pentru ciclul primar si gimnazial. In plus, voi infiinta si o grupa de regie teatru. Ii astept pe toti la auditii”, a subliniat Geo Balint. In plus, pe tot parcursul vacantei va functiona mica cinemateca de arta. Programul se va desfasura in sala studio „Prospero” a Palatului Copiilor si va afisat pe 1 iulie.
Vacanta printre carti si jocuri
Daca nu sunteti insa talentati la actorie sau regie, Biblioteca Judeteana deschide din 6 iulie si pana pe 1 septembrie, la Sectia pentru Copii, „Programul de vacanta”, pentru cei care iubesc lectura si jocul. Astfel, in zilele de marti, miercuri si joi, intre orele 12 si 13, la sectiile de arta si pentru copii au loc vizionari de casete video si DVD-uri, auditii si invatarea limbilor straine (zilele de luni), zilele de marti sunt dedicate desenelor, rezolvarii de puzzle-uri, rummy si alte jocuri antrenante, in timp ce in zilele de miercuri se vor citi basme. In acelasi interval al saptamanii, toti copii pana in 14 ani vor avea si acces gratuit la internet, in biblioteca. „Prin acest program ne dorim sa diversificam serviciile pe care le oferim copiilor, sa cultivam gustul pentru literatura si in acelasi timp sa le oferim posibilitatea de a petrece timpul de vacanta intr-un mediu placut si intr-un mod util”, a declarat Gabriela Muraru, directorul bibliotecii.















