Sindicalistii sunt in clocot
Pe 31 mai, sistemul de invatamant din intreaga tara intra in greva. Elevii stau acasa, chiar daca cei din anii terminali de liceu ar trebui sa inceapa in aceeasi zi a treia proba orala a bacalaureatului, de evaluare a competentelor de comunicare intr-o limba moderna. Dascalii sunt mai decisi ca niciodata sa mearga chiar si pana la blocarea anului scolar.
Din datele centralizate de Sindicatul Liber din Invatamant (SLI), peste 80 la suta din cadrele didactice din judet au semnat pentru declansarea grevei pe termen nelimitat, decisi sa nu mai treaca notele in catalog, nici tezele si sa nu sustina evaluari de niciun tip, inclusiv bacalaureatul.
Situatia e critica, iar 31 mai e inceputul
Liderii de sindicat sustin ca greva generala doar se declanseaza pe 31 mai. Cat despre incheierea acesteia, „in functie de discutiile de la nivelul ministerului sau Guvernului si in raport cu solutiile pe care le vor prezenta, vom decide ulterior daca incetam sau nu greva. Intelegem ca este un an dificil, dar trebuie sa fim solidari pentru ca, din pacate, s-a ajuns intr-o situatie mai critica decat anticipam”, a declarat Manole Chiriac, lider SLI. Motivele protestului sunt generate de prevederile proiectului Legii Educatiei Nationale, Legea salarizarii unitare, de masurile propuse pentru diminuarea deficitului bugetar, precum si de alte masuri luate de Guvernul Boc.
„Nu se fac presiuni”
Acelasi lider a clarificat faptul ca nu exista presiuni ale Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), ci doar din partea „unor directori de scoala prea zelosi”. Iar ISJ a comunicat faptul ca „respecta decizia cadrelor didactice, dar face apel la respectarea dreptului elevului la invatatura si la sprijinul dascalilor astfel incat sa se poata desfasura proba C a bacalaureatului, care ar trebui sa inceapa luni, 31 mai”, a declarat prof. Claudia Merticaru, inspector de specialitate.
Cursurile pentru elevii de clasa a XII-a ar trebui sa se incheie pe 11 iunie. Pe 28 iunie este programata proba scrisa de limba si literatura romana, pe 29 iunie cea de limba materna, pe 30 iunie se va sustine proba obligatorie a profilului si pe 2 iulie, proba la alegere a profilului si specializarii. Prima afisare a rezultatelor este programata pe 4 iulie 2010.
Si Universitatea va fi in greva
Din cei 285 membri de sindicat din universitatea de stat, peste 90 la suta au semnat pentru greva. “In afara de regulile de desfasurare a grevei s-a stabilit ca totusi examenele si colocviile sa se sustina conform graficului stabilit. Notele nu vor fi trecute in cataloagele de examen. Lucrul acesta se va face dupa terminarea grevei. S-a hotarat acest lucru pentru a veni in sprijinul studentilor care nu au nicio vina”, a declarat conf.univ.dr.ing. Dumitru Dan Dragoi, presedinte al Sindicatului Salariatilor din Universitatea ,,Vasile Alecsandri" din Bacau.















